„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Pelerinajul Tinerilor la Nicula
„Pelerinajul Tinerilor pe Jos” și cu bicicleta de la Iclod la Mănăstirea Nicula va avea loc sâmbătă, 16 aprilie şi este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Cluj, Asociaţia Tinerilor Creştin Ortodocşi Români (ATCOR) Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic, ATCOR Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.
„Pelerinajul Tinerilor pe Jos” este o acţiune anuală, aflată la a VI-a ediţie, închinată Maicii Domnului şi constă în parcurgerea pe jos a unei distranţe de 17 kilometri, de la Iclod până la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj.
De anul acesta, tinerii care doresc pot să participe la acest pelerinaj și cu bicicleta. Astfel, bicicliștii vor parcurge traseul de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula pe o distanţă de 47 de kilometri, iar la întoarcere vor veni cu autocarul. Locul de întâlnire al bicicliștilor este același cu al pelerinilor, la Comandamentul Divizia 4 Infanterie „Gemina” din Piaţa Ştefan cel Mare. Astfel, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 10:30 are loc plecarea cu autocarele spre Iclod; de la ora 11:15, la Iclod începe pelerinajul pe jos, pe o dinstanţă de 10 kilometri până în Gherla, pe parcursul căruia tinerii vor interpreta cântece religioase, se pot ruga etc.
În programul pelerinajului, la ora 14:15 are loc o oprire la Catedrala „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Gherla, cu pauză de o oră, timp în care tinerii pot lua masa. Apoi, tinerii din cadrul ATCOR Gherla şi de la Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej se vor alătura pelerinilor veniţi de la Cluj-Napoca.
Urmează ca de la ora 15:30 grupul să înceapă pelerinajul pentru o distanţă de încă 7 kilometri parcură pe jos, astfel încât tinerii să ajungă la Mănăstirea Nicula în jurul orei 17.00. Aici pelerinii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, vor participa la Vecernie cu litie, apoi vor lua cina la Mănăstirea Nicula. De la ora 21:00 va avea loc pornirea spre Cluj-Napoca.
În ultimii doi ani, numărul pelerinilor care au venit de la Cluj-Napoca a ajuns la 400 de persoane, iar de la Gherla s-au adăugat alte 150 de persoane, conform organizatorilor. De asemenea pelerinajul este deschis tututor celor care doresc să participe.