„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Pelerini bistrițeni la Mănăstirea Dealu Mare, Maramureş
Un grup de 50 de credincioşi din localitatea bistrițeană Ilva Mică, au fost în pelerinaj, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mănăstirea Dealu Mare din județul Maramureş. Pelerinii au fost însoțiți de cei doi parohi din localitate, Iuliu Brici şi Ştefăniță Potra, precum și preotul Emil Dănilă, care a slujit zeci de ani la altarul bisericii din Ilva Mică.
Prezența pelerinilor la acest aşezământ monahal se datorează starețului mănăstirii, protosinghelul Ioil Nicoară, originar din Ilva Mică, la invitația căruia preoții şi credincioşii din localitatea sa natală, participă la sărbătorile mănăstirii, conform pr. Paul Gavriloaie. Deşi Mănăstirea Dealu Mare din județul Maramureş are hramul principal „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, la sărbătorea Sfintei Cuvioase Parascheva, care este al doilea hram, are loc un pelerinaj la care participă an de an tot mai mulți credincioși.



