„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Peste 300 de militari au depus jurământul la Sibiu
La Centrul de instruire pentru comunicații și informatică „Decebal” și la Centrul de instruire pentru artilerie terestră și artilerie antiaeriană „Ioan Vodă” din Sibiu au fost organizate sâmbătă, 13 ianuarie, ceremonii de depunere a jurământului militar.
Prima ceremonia a avut loc la Centrul de instruire pentru comunicații și informatică „Decebal” din Sibiu, unde 182 de soldați profesioniști au jurat credință patriei după cele 10 săptămâni de pregătire în cadrul instituției militare. La ceremonie a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a oficiat slujba de binecuvântare a soldaților și a transmis un mesaj noilor ostași din Armata Română.
„Am trăit alături de dumneavoastră cele mai înălțătoare momente. Suntem alături nu doar ca simpli martori la acest angajament în fața lui Dumnezeu că veți sluji cu demnitate și onoare Patria și tot ceea ce are ea de păstrat de la înaintașii noștri. Este o onoare și o mare demnitate pentru dumneavoastră. V-ați ales un serviciu vocațional. Nu veți obține o profesie, ci o mare demnitate și un angajament puternic. Aveți, însă, în sprijin ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu în fața căruia v-ați angajat în mod liber. Jurământul acesta fiind luat în mod liber nu mai poate fi încălcat niciodată. Vă apără și uniforma pe care trebuie să o cinstiți, vă apără, de asemenea, însemnele sfinte, Drapelul țării, ați ascultat cu demnitate imnul acestei țări și bineînțeles că sunteți nădejdea noastră a tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să vă îndepliniți idealul de a fi ostași demni ai Patriei noastre”, a spus ierarhul.
La ceremonie au participat numeroși ofițeri și militari din Sibiu, oficialități și rudele celor 182 de militari. Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului național și parada militarilor.
Noi militari în artilerie terestră și antiaeriană
A doua ceremonie a avut loc la Centrul de instruire pentru artilerie terestră și artilerie antiaeriană „Ioan Vodă” din Sibiu. Aici, cei 121 de soldați din promoția noiembrie 2017 care au finalizat pregătirea specifică acestei arme au depus jurământul. Binecuvântarea soldaților a fost adusă de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și un sobor de preoți. De asemenea, ierarhul a sfințit drapelul de luptă al Centrul de instruire pentru artilerie terestră și artilerie antiaeriană „Ioan Vodă” din Sibiu. Alături de comandații și cadrele militare ale centrului de instruire au participat la ceremonie numeroși invitați, ofițeri, oficialități și apropiații noilor militari români.