„Zis-a Domnul: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci
Piesa de teatru „Calea Adevărului”, la Oradea
Episcopia Oradiei, în parteneriat cu Compania de Teatru Civic Art București, organizează un eveniment special dedicat „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, punerea în scenă a piesei de teatru Calea Adevărului, dramatizare dedicată Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Piesa de teatru va fi prezentată publicului orădean în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din urbea de pe malurile Crişului Repede, azi, 2 noiembrie, de la ora 19.00. Scenariul și regia piesei de teatru îi aparțin lui Marian Ciripan, actorul principal al piesei, alături de care mai fac parte din distribuția spectacolului Cristina Moldoveanu, Corneliu Jipa, Petre Moraru, Răzvan Nițu și Adrian Anghel, conform unui comunicat al biroului de Presă al Episcopiei Oradiei.


