„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul a împlinit 55 de ani
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, şi-a sărbătorit ziua de naştere joi, 23 iunie, cu ocazia împlinirii a 55 de ani, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, prin săvârşirea Sfintei liturghii. După Sfânta Liturghie a avut loc un Te Deum de mulţumire pentru cei 55 de ani de viaţă şi 22 de ani de arhierie.
Din soborul slujitor au făcut parte membrii Permanenţei Eparhiale din Baia Mare, protoierei, preoţi de la mănăstiri, preoţi cadre didactice universitare, preoţi din parohii şi preoţii slujitori ai Catedralei Episcopale, în frunte cu arhim. dr. Casian Filip, ecleziarh, diaconi.
PS Iustin Sigheteanul a adus slavă lui Dumnezeu şi mulţumire pentru toate câte I-a dăruit de-a lungul vieţii, pentru binefacerile care s-au revărsat asupra sa ca arhiereu. Cu această ocazie, a vorbit credincioşilor şi oficialităţilor prezente în Catedrală despre îndatoririle şi misiunea arhiereului pentru păstrarea Bisericii aşa cum a fost ea lăsată de Iisus Hristos Mântuitorul.
„În fiecare an, ziua noastră de naştere este un moment de reculegere. Asta pentru că Dumnezeu ne-a ales, ne-a chemat şi ne-a trimis la propovăduire, luându-ne din popor şi aşezându-ne înaintea poporului, ca să mijlocim pentru iertarea păcatelor poporului şi să-l însoţim pe fiecare creştin şi comunitatea, împreună, în călătoria spre Dumnezeu. Ierarhul, episcopul şi preotul sunt datori să sfinţească poporul, să slujească cele sfinte, adică să liturghisească şi să aducă jertfa cea nesângeroasă pentru iertarea păcatelor poporului”, a spus PS Iustin Sigheteanul. De asemenea, ierarhul a arătat că ”a doua chemare este de a propovădui Evanghelia la toată făptura. Şi să-L mărturisească pe Hristos. Şi să mărturisească că Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu, Mântuitorul lumii, care S-a întrupat, care a pătimit şi S-a răstignit, a murit, a înviat a treia zi, după Scripturi, S-a înălţat la ceruri, de unde iarăşi o să vină să judece viii şi morţii”.
După Sfânta Liturghie a avut loc un Te Deum pentru cei 55 de ani de viaţă şi 22 de ani de arhierie, apoi au fost transmise felicitări din partea oficialităţilor din judeţele Maramureş şi Satu Mare, a Centrului Eparhial, a numeroase instituții, ale protoiereilor şi preoţilor.