„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Pregătiri pentru primăvară la Centrul de zi din Războieni, Alba
Copiii de la Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni, judeţul Alba se pregătesc în aceste zile să întâmpine primăvara. Pentru că prima lună de primăvară, martie, este dedicată femeii, copiii au început pregătirile pentru o mică serbare dedicată zilei de 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii.
Cadrele didactice au selectat împreună cu copiii texte în versuri pentru această zi specială a lunii martie, iar micuţii şi-au împărţit rolurile pentru evenimentul pe care îl vor organiza în cinstea mamelor. Apropierea primăverii se face simţită şi în spaţiul de lucru din cadrul centrului pe care copiii l-au aranjat cu ornamente sau desene cu specific de primăvară.
Până când primăvara va veni oficial şi vremea se va încălzi, copiii de la Războieni îşi continuă activitatea extraşcoală în Centru, unde, în perioada de iarnă au participat la numeroase zile de lectură în cadrul cărora au fost îndemnaţi să citească cărţile preferate şi apoi să împărtăşească colegilor din povestirile descoperite, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Concurs de şah
În această perioadă nu a fost uitat nici sportul, iar pentru că vremea nu le-a permis să se joace în aer liber, copiii de la Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni au exersat „sportul minţii” – şahul.
Cu sprijinul Clubului Elevilor şi al Asociaţiei Pro Copilăria din Ocna Mureş, în cadrul aşezământului social a fost organizat concursul „Fii inteligent, joacă şah!”, iar copiii au primit vizita profesorului Florin Oprea, care coordonează în cadrul clubului un cerc al şahiştilor. Acesta le-a vorbit copiilor despre şah, despre începuturile lui, despre regulile, importanţa şi beneficiile şahului în dezvoltarea personalităţii (inteligenţa şi creativitatea). Profesorul Florin Oprea a arbitrat ulterior concursul de şah fiind ajutat de doi elevi, care frecventează cercul de şah de la clubul elevilor şi care sunt câştigători ai unor concursuri de şah.
Concursul a respectat toate regulile unui concurs, de la cronometrarea timpului de joc, la tăcere, alegerea pieselor, aşadar a pus în valoare comportamentul şi etica jucătorilor. În final cei mai buni concurenţi au fost recompensaţi cu diplome şi premii.
„Ne bucurăm că aceşti copii sunt tot mai implicaţi în activităţile din centru şi sunt atraşi de lucruri şi fapte bune. Grija celor care lucrează în acest aşezământ este pusă în slujba formării frumoase a copilului şi ce poate fi mai frumos decât să-i vezi pe copii crescând sub ochii tăi, evoluând intelectual într-un context social favorabil cum este cel de la Centrul de Zi
Ocrotire pentru 25 de copii
Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni a fost deschis în 2011 şi oferă servicii unui număr de 25 de copii proveniţi din familii cu probleme sociale. În cadrul centrelor sunt oferite copiilor servicii educative, recreative şi de socializare, servicii de informare şi consiliere, programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi de dezvoltare personală, intervenţie psihologică, pedagogică şi socială, suport material, hrană, îmbrăcăminte şi igienizare dar şi consiliere şi sprijin pentru părinţi. Centrul funcţionează într-un parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba prin Filiala Războieni - Cetate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi consiliile locale din Hopârta, respectiv Ocna Mureş.
Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni este susţinut şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.