Prejmer, satul cu o mie de izvoare din Țara Bârsei

Satul Prejmer aflat lângă Brașov este astăzi una dintre cele mai importante localități din Țara Bârsei. Aici românii au locuit de timpuriu, iar ca mărturie stau urmele vechilor locașuri de cult din care s-au născut acum două biserici mărețe, emblematice pentru această parte de Ardeal.

Pe drumul național care leagă Brașovul de Buzău se află localitatea Prejmer, una dintre vechile așezări ale Țării Bârsei, unde românii au viețuit de timpuriu împreună cu celelalte naționalități din Transilvania. Documentele istorice menționează satul brașovean cu denumirea „Tartlau”, de la numele săsesc al pârâului Tăr­lungșor care curgea prin sat. În Monografia Parohiei Prejmer este menționat faptul că această denumire veche a satului ar însemna fie „câmpurile de lângă Tărlung”, fie „Lunca Tătarilor”, deoarece se știe că prin pasul Buzău invadau Transilvania hoardele de tătari. Istoricul Nicolae Stoicescu menționează în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” alte denumiri vechi ale localității Prejmer: „Tartlau Prajmar”, „Preșmer”, „Torteln”, „Tartlen”, „Tortalen”, „Prázsmár”.

Despre denumirea românească „Prejmer” dată satului bra­șovean se presupune că ar avea origini în cuvântul celtic „prejmir”, care se traduce „printre izvoare”. De altfel, localitatea este cunoscută pentru numărul mare de izvoare de apă, ceea ce a dus la supranumele de „satul cu o mie de izvoare”. Altă teorie referitoare la originea numelui „Prejmer” spune că ar avea rădăcini în termenul slavon „prejneț” sau „premo”, care înseamnă „împrejmuire” sau „înainte de Țara Secuilor”.

O primă mențiune a satului în documentele istorice datează din anul 1213, în timpul regelui maghiar Andrei al II-lea (1205-1235), care oferea printr-un act dreptul preoților catolici să ridice de la locuitori a zecea parte din produsele lor. Trebuie menționat faptul că la Prejmer pământul a fost dintotdeauna foarte fertil, iar agricultura și creșterea animalelor au reprezentat principalele ocupații ale locuitorilor. Istoria menționează și prezența unor bresle meșteșugărești, dar și că roadele muncii prejmerenilor au fost mereu jefuite de tătari, turci și țigani, în desele lor atacuri din zonă.

Prima atestare certă apare într-un document din anul 1240 emis de regele Bela al IV-lea (1235-1270), prin care Prejmerul, alături de Feldioara, Sânpetru și Hărman, erau oferite spre administrare ordinului cistercienilor. La mijlocul secolului al XII-lea, în urma apelului regelui maghiar Geza al II-lea (1141-1162), au fost colonizați în Țara Bârsei, implicit și la Prejmer, cavalerii teutoni aduși din Palestina și coloniștii germani veniți din Turingia pentru a securiza granița de răsărit a regatului maghiar în fața invaziei cumanilor și tătarilor, dar și pentru a ridica valoarea economică a acestei zone, primind ulterior privilegii social-economice, juridice, administrative și politice. Prin așezarea sașilor pe vechea vatră a satului, populația majoritar românească a fost dislocată și obligată să se așeze la marginea localității.

„Walachische Kirche”

Vechimea satului și a comunității românești de pe această vatră brașoveană este dovedită de existența unui locaș de închinare ortodox încă din secolul al VI-lea. Monografia parohială menționează că acest locaș de închinare era construit în forma unei cruci grecești și era așezat pe vechea vatră a satului, unde mai târziu cavalerii teutoni au ridicat biserica din cetatea țărănească.

Denumirea săsească a locului („Walachische Kirche”) arată că în comunitate s-a păstrat de la o generație la alta memoria acestei vechi biserici românești.

Actuala biserică a românilor din Prejmer, vechiul locaș de închinare ortodox din sat, este situat la marginea localității, acolo unde viețuiau românii. Pe locul actualei biserici au mai existat două locașuri de închinare care au fost ale românilor.

„Dintr-un pomelnic al ctitorilor păstrat în biserică putem trage concluzia că pe locul actualei biserici ortodoxe a existat cel puțin încă o biserică înainte de anul 1601. La această dată se zugrăvea o nouă biserică, construită din lemn, de mici dimensiuni, ridicată pe temelia celei precedente. Aceasta se pare că a ars cu totul împreună cu satul, deoarece în 1740 pe același loc s-a ridicat o nouă biserică din temelii, avându-i ca ctitori pe Ion Crețu cu soția Stanca, Ioan Stelea cu soția Neaga și Dragomir Mireț cu soția Dobra, care nu avea turn și nici clopot, ceea ce arată că situația materială a românilor era precară. Dar și această biserică a fost mistuită de flăcări într-unul din cele șase incendii înregistrate la mijlocul secolului al-XVIII-lea. Ca urmare, în anul 1769 s-a construit o nouă biserică, care există și astăzi. După cum aflăm din textul pisaniei de la intrarea în biserică, lucrările s-au realizat în timpul împăraților Maria Tereza și Iosif al II-lea, episcop ortodox fiind Sofronie Chirilovici, iar ctitori au fost proprietarii Casei de comerț brașovean familia Vlad Ioan, Nicolae și Dimitrie și Vasile Bratu, prejmerenii ajutând cu munca și prin construirea unui turn de lemn, refăcut apoi din cărămidă în 1791, în timpul păstoririi preoților Nicolae Frateș și Radu Popovici”, ne-a spus parohul de la Prejmer, protopopul de Săcele, Sorin Șerban.

Biserica veche din Prejmer poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și este construită din piatră și cărămidă, cu planul în formă de cruce, cu trei abside semicirculare. Are lungimea de 23 de metri, lățimea între 8-12 metri, înălțimea de 15 metri, cu un turn clopotniță pe latura de vest, deasupra pridvorului, flancat la bază de două timpane specifice artei barocului. Bolțile sunt cilindrice, cu o dublă curbură, în centru cu două calote, una sferică și alta ovală. Fațadele laterale sunt compartimentate în panouri prin pilaștri de stil baroc, având ferestre dreptunghiulare plasate în mijlocul registrelor. Acoperișul este pe structură lemnoasă, cu țiglă solzi.

Pictură la exterior

La interior biserica a avut o catapeteasmă simplă, ulterior înlocuită cu una sculptată în stil baroc târziu, ornamentată cu 59 de icoane, pictate în 1799 de Ioan Zugravul în stil bizantin cu foiță de aur. Prima pictură a fost realizată la 1791 de același pictor, în tehnica „fresco”. Din vechea pictură se păstrează doar scena ctitorilor, pe peretele de vest, în dreapta ușilor de la intrare, precum și pictura altarului. Actuala pictură a fost realizată în perioada 1950-1952 de Ion Vasu, în stil de frescă bizantină. Pictura a fost restaurată în perioada 1987-1988.

„Se pare că această biserică a fost împodobită în întregime și cu pictură exterioară, fiind printre puținele locașuri astfel ornamentate din Țara Bârsei. Din păcate, astăzi se mai păstrează foarte puține urme ale acestei picturi exterioare, intemperiile și trecerea timpului distrugând-o în mare parte”, ne-a mai spus pr. Sorin Șerban.
Printre obiectele vechi, de patrimoniu, de la biserica veche din Prejmer, se numără câteva icoane din secolele XVIII-XIX și mai multe cărți de cult vechi din aceeași perioadă.

Noua biserică, în centrul satului

De-a lungul vremii, populația localității Prejmer a crescut. Această creștere s-a datorat așezării aici a multor familii refugiate din Basarabia și nordul Bucovinei dar și din părțile Moldovei și din zona Întorsura Buzăului. Această migrație s-a produs în perioada interbelică şi în comunism, iar această creștere a numărului de locuitori a contribuit la creșterea importanței acestei localități.

În acelați timp, populația săsească a emigrat în Germania, astfel încât s-a simțit nevoia construirii unei noi biserici ortodoxe de dimensiuni mai mari și așezată în centrul satului, în vecinătatea primăriei și a cetății țărănești săsești. Inițiativa de a începe lucrările de zidire a noii biserici a avut-o comunitatea încă din anul 1939. Din nefericire, cel de-al doilea război mondial și regimul comunist nu au permis ridicarea locașului de cult, iar lucrările au fost oprite. Materialele de construcție au fost confiscate și folosite în alte scopuri, iar autoritățile au încercat în mai multe rânduri să schimbe destinația terenului, dar fără succes.

În anul 1991, în timpul păstoririi preotului Ion Popescu, s-a reînceput construirea bisericii cu susținerea credincioșilor din parohie. Lucrările de zidire s-au încheiat în acest an, iar pe 2 iulie 2017, un sobor de arhierei, preoți și diaconi, condus de Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a târnosit locașul. Biserica este închinată Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. În prezent se lucrează la finalizarea picturii interioare a locașului de cult.

Grija față de comunitate

Pe lângă lucrările de zidire a noii biserici din centrul satului, Parohia Prejmer s-a îngrijit, prin eforturile preotului Sorin Șerban și ale celor apropiați de Biserica străbună, și de educația tinerilor, promovarea culturii și valorilor românești și ajutorarea aproapelui aflat în nevoi.

„După anul 1989, în noile realități ale vieții societății românești, Biserica a fost tot mai prezentă în misiunea de cultivare, păstrare și redescoperire a valorilor tradiționale ortodoxe românești. Cuvântul Evangheliei s-a vestit cu putere în școală, între tineri organizați în Liga Tineretului Creștin Ortodox Român, prin foia parohială lunară «Lumină Lină» și prin conferințe în cadrul cărora s-au dezbătut probleme de actualitate ale vieții religioase și sociale. În vederea sporirii credinței și revigorării vieții spirituale s-a îmbogățit biblioteca parohială cu lucrări teologice și duhovnicești, făcând-o accesibilă credincioșilor intere­sați de lectură, organizându-se totodată pelerinaje în toate regiunile țării, la mănăstiri, la obiective legate de istoria na­țională, precum și la locurile sfinte ale Ortodoxiei, în Israel, Grecia și Serbia”, a spus pr. Sorin Șerban.

De asemenea, în ceea ce privește lucrarea social-filantropică, s-au desfășurat acțiuni permanente de ajutorare a familiilor nevoiașe și a persoanelor cu dizabilități, în colaborare cu alte instituții abilitate, precum Primăria Prejmer, Centrul de Zi pentru Copii, Fundația „Casa Mea” și Azilul de bătrâni Christiana-Săcele.

„Copiii participanți la proiectele «Alege Școala» și «Hristos împărtășit copiilor» s-au implicat și pe plan local în proiectul «Copiii Prejmereni - buni samariteni», prin care au fost ajutați copii cu dizabilități. Prin toate acestea, Biserica a înțeles nevoia permanentei adaptări a misiunii sale la exigențele contemporane”, ne-a spus protopopul Sorin Șerban.

Școala românească din sat

La Prejmer a funcționat și o școala românească, cu o clădire proprie și cu învățător, despre care există informații sigure din perioada 1805-1812. În anul 1812, clădirea școlii era finalizată, construită din cărămidă și piatră, acoperită cu țiglă, având două încăperi și locuință pentru învă­țători, iar întreținerea acesteia, plata dascălilor și mobilierul cădeau în sarcina bisericii. Această clădire a fost dărâmată în 1873, iar școala a funcționat câțiva ani în case particulare, închiriate de la comunitatea săsească. În anul 1880, preotul Gheorghe Ludu, cu ajutorul administrației comunale și al credincioșilor români a construit o nouă clădire, din piatră și cărămidă, unde a funcționat școala românească până în 1939, când s-a mutat în noua clădire din centrul comunei, unde se află și astăzi.

În perioada interbelică în Prejmer au avut o bogată activitate șapte filiale ale unor asociații cultural-misionare din Transilvania, printre care Reuniunea Femeilor Ortodoxe, Aso­ciația Tinerilor Ortodocși, Oastea Domnului precum și un Des­părțământ Astra.

În jurul bisericii vechi se află cimitirul istoric, în care se află câteva cavouri de familie după modelul săsesc. În apropierea acestuia, în a doua jumătate a secolului al-XX-lea s-a amenajat un nou cimitir, în incinta căruia s-a construit o capelă mortuară în perioada 1987-1988, pictată și sfințită în timpul preotului Ion Popescu de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală.