„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Premiu oferit de Arhiepiscopia Alba Iulia la Festivalul „Strugurele de Aur”
Începând cu anul 2013, Arhiepiscopia Alba Iuliei, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oferă un premiu special „in memoriam Valeria Peter Predescu”, în cadrul Festivalului Naţional de Folclor „Strugurele de Aur”. Premiul acesta pune în fața noilor generații de artiști chipul, valoarea și exemplul celei care a fost „Doamna cântecului năsăudean”, exponentă de seamă a culturii și sufletului țăranului român de pe plaiurile lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu din Țara Bistriței și Năsăudului, și una dintre reprezentantele de seamă ale folclorului românesc, trecută la Domnul în aprilie 2009.
Anul acesta, la cea de a XV-a ediţie a festivalului, premiul a fost câștigat de Cristina Bugnar, din Comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, elevă a regretatei Valeria Peter Predescu, o foarte talentată tânără care este mesager de nădejde al spiritualității legendarei Văi a Bârgăului. Cristina Bugnar a mai obținut în cadrul Galei și Premiul III, la secțiunea soliști vocali. Câștigătoarea premiului oferit de Arhiepiscopia Alba Iuliei are în palmares mai multe trofee și premii la festivaluri de prestigiu din țară.
În cadrul Festivalului Național de Folclor ”Strugurele de Aur” de la Alba Iulia au fost prezenţi în concurs tineri interpreţi din diferite zone ale ţării, alături de personalităţi artistice care au oferit recitaluri. Acompaniamentul muzical pentru piesele prezentate de concurenți și melodiile din recital a fost susţinut de Orchestra ”Jidvei” România.