„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Primul hram al parohiei clujene „Sfântul Ierarh Silvestru”
Miercuri, 2 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei și pe Sfântul Serafim de Sarov, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din noul cartier clujean Sopor, cu ocazia hramului și a binecuvântării noului paraclis închinat Sfântului Silvestru.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat mai întâi slujba binecuvântării noului paraclis închinat Sfântului Silvestru, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, cu prilejului primului hram al Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru”.
Din soborul slujitor au făcut parte secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. lect. Benedict Vesa, protopopul de Cluj II, Alexandru-Constantin Ciui, directorul postului Radio Renașterea, pr. conf. Ioan Bizău, parohul Robert Kovacs, redactor la Radio Renașterea și alți preoți invitați, alături de diaconi.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre viața Sfântului Silvestru și despre stăruința în dreapta credință. Totodată, ierarhul a vorbit despre importanța înființării parohiei în acest cartier și a ridicării unui lăcaș de închinare.
În cadrul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Raul Astaluș, pe seama parohiei cu hramul „Brâul Maicii Domnului” din localitatea Sub Coastă, Protopopiatul Cluj I, și pe teologul Marin Roz întru diacon.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La momentul împărtășirii, interpreta de muzică populară Aurelia Ilieș a interpretat mai multe colinde.
La final, ierarhul a oferit Ordinul Centenar „Mihi Voda”, familiei Vasile și Angela Salanță, care au pus la dispoziție spațiul pentru amenajarea paraclisului. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei a acordat diplome de alesă cinstire și altor binefăcători din cadrul Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru”.
În încheiere, parohul Robert Kovacs a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă, dar și tuturor credincioșilor.
Parohia „Sfântul Ierarh Silvestru” Gheorgheni-Sopor, păstorită de părintele Robert Anton Kovacs, a fost înființată anul trecut, la finalul lunii octombrie, pentru creștinii ortodocși aflați în zona noului cartier clujean Sopor.
Momentan, slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat pe strada Soporului, nr. 7, în vecinătatea noii baze sportive din cartierul Gheorgheni.