„În vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: Știi că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls
Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Deva
La Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, a ajuns duminică, 15 noiembrie, o icoană a Maicii Domnului, copie a icoanei făcătoare de minuni Maica Domnului Vimatarissa de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos. Icoana a fost purtată în procesiune în jurul Catedralei Episcopale de un sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și în prezența a numeroşi credincioși. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie le-a vorbit celor prezenți despre icoana Maicii Domnului Vimatarissa, arătând atât istoria ei zbuciumată, cât și minunata ei lucrare în viața celor care i se închină cu credință, aducând multă alinare sufletească și trupească în viața credincioșilor. După procesiune, icoana Maicii Domnului Vimatarisa a fost așezată în mijlocul Catedralei Episcopale, credincioșii prezenți putând să se închine și să participe la slujba Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.



.jpg)