„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Program artistic susținut de copii și tineri la Biserica „Sfânta Treime”, Bistrița
Duminică seara, după Paraclisul Maicii Domnului și cateheza duminicală, în Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița a avut loc un eveniment închinat Maicii Domnului și dedicat mamelor, intitulat „Mamei mele, cu drag!”. La slujba paraclisului au participat numeroși copii și tineri care, mai apoi, au interpretat poezii, cântece și pricesne. Micii artiști sunt elevi ai Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița, elevi ai claselor cu program after-school „Sfântul Stelian” și membri ai grupului parohial de tineret.
„De la Liceul de Muzică din Bistrița și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” au participat numeroși copii și tineri care au impresionat prin simplitatea, talentul și dăruirea lor”, a spus pr. Tudor Mudure. Printre participanți s-au aflat: Dragoș Popa – chitară, clasa a V-a, „Preludio Triston” de Maximo Diego Pujol, prof. Valentin Popț; Bianca Ștecz și Cristina Zăgrean – poezia „Mamei” de Narcis Ursăciuc; grupul after school „Sfântul Stelian”; Teodora Florea, clasa a IX-a – priceasna „A bătut la ușa ta cineva”, prof. canto Alida Barbu; Ionela Varvari, clasa a XII-a – doina „Câte doruri sunt pe lume”, prof. canto Roxana Costeanu; Violeta Todoran, clasa a XI-a – priceasna „O, măicuță sfântă”, prof. canto Ioana Popa; Alexandru Moldovan, clasa a IV-a – poezia „Mama mea” de Maria Luca, grupul after school „Sfântul Stelian”; Diana Pop, clasa a X-a – „De ce fug, mamă, la tine”; Alin Fodorca, clasa a X-a – „Sărut mâna, mama mea”, prof. canto Alida Barbu; Violeta Todoran, clasa a XI-a – doina „Mamă, dorul dumitale”; Viorica Ștefureac, clasa a XI-a – „Spusu-i-am mamii de mică”, prof. canto Ioana Popa; Teodora Florea, clasa a IX-a – „Mamă, dor nestâmpărat”, prof. canto Alida Barbu; Ionela Varvari, clasa a XII-a – priceasna „Am venit la tine, Doamne”, prof. canto Roxana Costeanu; Diana Pop, clasa a X-a – priceasna „Blândul pastor”, Alin Fodorca, clasa a X-a – priceasna „Tinere, te cheamă Domnul”, prof. canto Alida Barbu; grupul parohial de tineret – pricesnele „Să se îndrepteze” și „La Tine vin, măicuță”.
„La final, copiii și tinerii au ascultat și câteva cuvinte ziditoare de suflet punându-se accentul pe relațiile de prietenie care trebuie să existe între oameni și au fost îndemnați să-și trăiască copilăria și tinerețea frumos și să le acorde respectul cuvenit părinților”, a mai spus pr. Tudor Mudure de la Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița.