„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Program catehetic la Brăişoru, Huedin
Tinerii din Parohia Brăişoru, Protopopiatul Huedin, majoritatea veniţi în localitate în vacanţa de vară, au participat în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului la programul catehetic „Cele nouă porunci bisericeşti”, susținut de
parohul Dan Lupuţan.
În cadrul programului, tinerii au învăţat cum pot să aplice în viaţa personală cele nouă porunci bisericeşti și au cântat pricesne. De asemenea, au participat la activităţi sportive, lecturi biblice și la Paraclisul Maicii Domnului. Pentru efortul lor au fost răsplătiți în ziua hramului bisericii din Brăişoru, „Adormirea Maicii Domnului”, când, după Sfânta Liturghie, au primit premii. De asemenea, pentru a observa modul de vieţuire dintr-un aşezământ monahal, copiii au vizitat împreună cu parohul mănăstirea de la Râşca Transilvană. Aici au văzut cum se pictează o biserică și au învăţat să bată toaca, conform celor precizate de părintele Dan Lupuţan. (Grigore Sâmboan)


