„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Programul conferinţelor duhovniceşti de la Bistriţa
La începutul Postului Naşterii Domnului, parohiile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Pogorârea Sfântului Duh” din Bistriţa organizează în fiecare joi, începând cu orele 18.00, la biserica Protopopiatului Ortodox Bistriţa (Coroana) o seară duhovnicească. Invitatul primei seri duhovniceşti, din 16 noiembrie, a fost protosinghelul Chiril Zegrean, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Rebra-Parva, judeţul Bistriţa Năsăud. Joi, 23 noiembrie, va susţine o conferinţă arhim. prof. dr. Teofil Tia – duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Joi, 30 noiembrie, invitatul serii va fi protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, judeţul Bistriţa-Năsăud. Joi, 7 decembrie, conferința va fi susţinută de protos. lect. dr. Benedict Vesa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca. Joi, 14 decembrie, conferința va fi susţinută de arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Ultima conferinţă din Postului Naşterii Domnului, joi, 21 decembrie, va fi susţinută de pr. prof. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, conform pr. Emanuel Vidican, secretar al Protopopiatului Bistriţa.



.jpg)