„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Proiect educativ pentru elevi, la Huedin
Proiectul educativ „Icoana - cuvânt în culori!”, aflat la a treia ediție, continuă la Centrul de socializare și activități recreative „Sfânta Ecaterina”, din cadrul Protopopiatului Huedin. În cadrul Anului Centenarului Marii Uniri, elevii participanți pictează icoane pe sticlă cu sfinți români, coordonați de Mirela Lupuțan, în colaborare cu Greble Gabriela, profesor de religie. Proiectul vizează familiarizarea tinerilor cu icoana pe sticlă, specifică spiritualității românești. La cea de-a treia ediție participă 20 de elevi, din cadrul școlilor din Huedin. Întâlnirile au loc în fiecare zi de marți și vineri, la sediul Protopopiatului Huedin.



.jpg)