„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Proiecte filantropice la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”
Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au derulat o serie de proiecte menite să aducă bucurie în viaţa celor de lângă ei. Înainte de sărbătorile de iarnă elevii au participat la mai multe proiecte caritabile în urma cărora au strâns pachete și bani pentru copii din familii dezavantajate sau pentru cei aflați în grija Asociației Filantropia Oradea.
În cadrul „Târgului de jucării”, organizat la finalul anului trecut, în parteneriat cu Asociaţía Pro Bambini, elevii au donat, pe de o parte, din jucăriile lor preferate, iar pe de altă parte au cumpărat din cele donate de colegii lor, adunând suma de 1600 de lei, utilizată în scop caritabil.
Târgul a fost urmat de o campanie umanitară de strângere de alimente, în proiectul din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară „De Crăciun, fii mai bun!”, în care copiii și-au arătat mărinimia donând sute de kilograme de alimente neperisabile (ulei, zahăr, orez, paste făinoase, mezeluri, dulciuri, fructe etc ), din care s-au pregătit 42 de pachete pentru copiii proveniți din familii dezavantajate, iar o parte foarte consistentă a fost direcţionată către Asociației Filantropia Oradea, pentru mesele nevoiașilor din grija acestei organizații cu caracter social.
Într-un parteneriat școlar aflat la a șasea ediție, în cadrul proiectului „Legături între școli, punți între suflete!”, elevii noștri au donat obiecte vestimentare și bani, 1340 lei, destinați unor copii defavorizați care învață la Școala Gimnazială din Cărăndeni, județul Bihor.
În sala festivă a școlii, în cadrul Proiectului „Ştiinţescu - Viitor în știință. Vis de copil”, clasele din învățământul primar, de la alternativa educațională step by step, au prezentat un concert de colinde și cântece de iarnă, spectatorii (părinți, bunici, prieteni) fiind învitați, apoi, să cumpere felicitări și decoraţiuni de Crăciun confecționate de ei, pentru o nouă acțiune caritabilă care a adunat suma de 1481 de lei.
La târgul culinar cu caracter filantropic organizat în cadrul celei de-a cincea ediții a Proiectului „Din suflet de copil”, coridoarele școlii s-au umplut cu prăjituri dar și alte preprate pregătite de copii acasă, împreună cu familia. Din vânzarea acetora s-a adunat suma de 4870 de lei, care a ajuns în buzunarele a 20 de copilași pentru care sărbătoarea Crăciunului.