„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Proiectul „Alege Şcoala“ prezentat în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, organizează azi, 9 iunie, începând cu ora 10.00, în Sala Mică a Casei de Cultură „Drăgan Muntean“ din Deva, în cadrul proiectului „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, un nou eveniment de prezentare şi promovare. Acesta se va desfăşura în prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a autorităţilor locale din judeţul Hunedoara, a preoţilor implicaţi în activităţile catehetice, a cadrelor didactice şi a beneficiarilor din cele patru centre educaţionale „Alege Şcoala!“ din Episcopia Devei şi Hunedoarei. Evenimentul va fi moderat de pr. Sorin Lungoci, expert formator în cadrul proiectului pentru regiunea Vest.
„Ne dorim să îmbunătăţim parcursul şcolar al copiilor şi tinerilor, nu doar prin acţiuni de remediere, ci şi de prevenire a fenomenului de abandon şcolar. De educaţie se leagă întreagă viaţă a omului. Prin acest proiect ne-am propus ca actul educaţional să nu ofere doar cunoştinţe, ci şi atitudini şi aptitudini inviduale şi sociale copiilor şi tinerilor. Avem speranţa că generaţiile următoare pot avea un alt viitor, dar pentru ca acest lucru să devină realitate, Biserica, şcoala şi comunitatea să colaboreze ţinând cont de puterea pe care o are educaţia în viaţa fiecărui om“, a declarat pr. Constantin Naclad, manager proiect.
În Episcopia Devei şi Hunedoarei, în cadrul proiectului „Alege Şcoala!“ au fost înfiinţate patru centre educaţional-inovative, la Deva, Orăştie, Vulcan şi Homorod. Aici se desfăşoară activităţi de tip „Şcoală după Şcoală“ şi „Şcoala de Duminică“, ce vizează menţinerea în sistemul educaţional şi reducerea abandonului şcolar pentru aproximativ 150 de copii şi tineri. Proiectul „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015, are ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 1325 de copii şi tineri expuşi riscului de abandon şcolar, precum şi dezvoltarea unor acţiuni prin care 318 persoane să-şi reia studiile. (Alexandru Ojică)