„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiectul „Aproape de Aproapele nostru” al Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov
Voluntarii Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov au derulat mai multe activități social-filantropice. Astfel, au ecologizat zona din prejma Pavilionului 2 de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Brașov, locație pe care voluntarii asociației o vizitează de două ori pe săptămână, în cadrul Proiectului „Aproape de Aproapele meu”.
Celor câțiva voluntari ai asociației li s-au alăturat și membrii Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Filiala Brașov, care au depus un efort considerabil pentru finalizarea acțiunii, astfel că la finalul activității s-a strâns o cantitate însemnată de deșeuri (aproximativ șase tone de gunoi menajer aruncat, de-a lungul timpului, de diverse persoane din afara spitalului). Scopul principal al acestei activități a fost amenajarea unui spațiu adecvat, prin care pacienții internați la Compartimentul de Îngrijiri Paliative să se bucure de aer proaspăt și de plimbări pe poteci curate.
Pr. Ciprian Nistor de la Asociația „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov, alături de doi voluntari ai asociației au împărțit hăinuțe și scutece la Pavilionul de Pediatrie a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov unde se află internați copii cu afecțiuni pulmonare ce au vârste cuprinse între 1 și 17 ani. De asemenea, au fost vizitați și pacienții internați în cadrul Compartimentului de Îngrijiri Paliative care au primit produse alimentare și materiale de igienă personală (pastă de dinți, periuțe și săpun). La finalul vizitei, fiecare pacient de la cele două pavilioane vizitate a primit câte o iconiță.
Ultimul popas a fost la Secția de Psihiatrie Cronici - Vulcan (Colonia 1 Mai) a Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov, unde au fost împărțite produse alimentare și accesorii de îmbrăcăminte necesare pacienților internați.
Alături de voluntari au fost și preoții celor două spitale, pr. Bogdan Brânzea, care este și membru al asociației și pr. Mihai Constantin de la parohia din Colonia 1 Mai.
„Mulțumim din suflet Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Aceste activități pe care le întreprindem au rolul de a contura mult mai bine una din cele două lucrări ale Bisericii noastre străbune – filantropia, alături prima latură fundamentală, care este cea liturgică. Nu ne este ușor să realizăm astfel de activități mai ales că asociația noastră se bazează exclusiv pe voluntariat, și din acest motiv găsirea de voluntari nu este una facilă. Însă cel mai important lucru este că atunci când ne propunem ceva, Bunul Dumnezeu, prin Sfinții Săi mijlocitori, rânduiește lucrurile în chip minunat și astfel putem duce la bun sfârșit ce ne-am propus”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor.