„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Proiectul „Masa pe roţi”, implementat la Sibiu
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a deschis un nou proiect destinat persoanelor nevoiaşe din Sibiu. Peste 300 de persoane vor primi o masă caldă în perioada următoare, beneficiarii fiind desemnaţi în urma unor anchete sociale.
Primii beneficiari ai proiectului sunt 51 de persoane care primesc hrană la cantina socială de la Biserica „Naşterea Domnului” din Sibiu. Aceşti nevoiaşi au primit luni, 9 noiembrie, hrană caldă la masa de prânz prin acest proiect implementat de Arhiepiscopia Sibiului. Hrana a fost oferită la cantina bisericii menţionate, în prezenţa consilierului social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, a parohului Ciprian Cândea, a inspectorului social din cadrul eparhiei menţionate, Marius Talmaţchi, şi a asistentului social Tudor Costea. Părintele Nicolae Rusu le-a transmis beneficiarilor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
„Proiectul nostru se adresează persoanelor vulnerabile social, vârstnicilor, bolnavilor, persoanelor fără adăpost şi celor 35 de nevăzători aflaţi în atenţia noastră. Prin acest proiect ne dorim să venim în sprijinul persoanelor nevoiaşe, acum în preajma începerii Postului Crăciunului, pentru a le aduce o mângâiere şi pentru a fi un sprijin în viaţa lor. Proiectul nostru are ca sponsor principal S.C. Transgaz S.A. Mediaş, iar hrana a fost adusă beneficiarilor în regim de catering. Urmărim prin aceasta să promovăm acest apostolat social în comunitatea noastră şi vrem să arătăm că Biserica este un reazem beneficiarilor, pe care îi îndemnăm să fie buni, să fie credincioşi şi să dea dovadă că sunt buni creştini şi cetăţeni”, ne-a spus părintele Nicolae Rusu.
Hrană pentru persoane fără adăpost
Proiectul „Masa pe roţi” continuă în zilele următoare la Sibiu prin acţiuni similare celei de la începutul săptămânii. Sunt în atenţia reprezentanţilor Arhiepiscopiei Sibiului persoanele nevoiaşe de la Adăpostul de Noapte din oraş, de la cantina socială a Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Românul”, de la centrele de zi ale parohiilor şi din alte instituţii de ocrotire socială. Persoanele aflate în grija acestor instituţii vor primi hrană caldă, iar numărul total de beneficiari este de peste 300. De altfel, multe dintre persoanele care beneficiază de aceste servicii sociale au primit ajutor de la Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi prin alte proiecte asemănătoare cu cel implementat în aceste zile.