Protopopul Mihai (1578-1604) din Șcheii Brașovului

În documentele din Șcheii Brașovului s-au strâns de-a lungul veacurilor mărturii ale legăturilor pe care românii ortodocși din Șcheii Brașovului le aveau cu Moldova și Muntenia. Grămăticii, dascălii și preoții brașoveni aveau legături cu voievozii munteni şi moldoveni, iar prin acestea școala și biserica din Brașov aveau de câştigat atât material, în baza daniilor şi subvenţiilor, cât şi cultural, prin cărţile şi manuscrisele donate de domnii de peste munţi.

Cel mai reprezentativ cărturar din veacul al XVI luptător pentru marea cauză a românilor în relația cu Țara Românească și Moldova, este Protopopul Mihai (1578-1604), colaborator al diaconului Coresi, înfăptuitorul școlii de piatră din Șchei, cu ajutorul domnilor de peste munți, și continuatorul edificiului bisericesc din Șchei, cu ajutorul acelorași domni din Moldova și Muntenia.

Protopopul Mihai (1578-1604), fiu al preotului Dobre (1541-1572), cel mai reprezentativ membru al acestei familii, căreia Vasile cronicarul, fiul său, îi dedica cea dintâi cronică din Șchei și a cărei activitate culturală, obştească şi chiar politică a fost apreciată și disputată în documentele timpului. Numeroasele însemnări de pe marginile manuscriselor provenite din biblioteca acestui protopop, vin să completeze genealogia familiei sale din secolul al XV-lea de la Pătru cel Bătrân şi până la dascălul Vasilache, în secolul al XVII-lea.

După ce urmează cursurile din cadrul școlii din Șchei, unde tatăl său era dascăl şi conducător, continuă cursurile renumitei școli de sub egida Patriarhiei din Ipek (Iugoslavia). În toamna anului 1576 „s-a întors din Ţara Sârbească de la învăţătură popa Mihai – scria fiul său în cronica Șcheiului – dar n-a putut ocupa nici o slujbă bisericească, poate că nici el nu era învoit să facă vreo gâlceavă în biserică sau între oameni, ci a aşteptat vremea potrivită de la Dumnezeu. Au venit apoi pârgarii dela Râşnov şi i-au cerut de la cinstitul Sfat să-l numească preot la ei. După aceea au fost trimis în Ţara Românească şi hirotonit acolo, când s-au scris anii de la Hs.1576 şiapoi au fost adus la Râşnov, unde a preoţit un an şi câteva luni” .

Cronica confirmă, astfel, hirotonirea sa în Muntenia, la Bucureşti, după cum erau toţi preoţii din Șchei, şi numirea pentru parohia din Râşnov pentru un singur an, întrucât din anul 1578, murind popa Voicu, avea să fie definitiv stabilit în Șcheii Braşovului, alături de protopopul Iane.

„În zilele acestor preoţi – scria în continuare fiul său în paginile cronicii amintite – multe cărţi s-au tipărit pre limba românească şi pre limba slavonească şi multe cărţi au câştigat aceşti preoţi bisericei”. Însemnarea de cronică prezentă, de altfel, şi în cronica anonimă, furnizează o informaţie de mare interes, care, însă, n-a putut fi confirmată încă prin alte mărturii şi, anume, faptul că între anii 1578 şi 1591 „s-au tipărit multe cărţi prelimba romaneasca şi pre limba slavonească şi multe cărţi au câştigat…”.

Or, în literatura de specialitate nu se cunoaşte, pentru aceasta perioadă, decât Cazania a-II-a din 1580-1581 şi doar mult mai târziu, singur Mihai (căci Iane murise) colaborează cu Șerban Coresi pentru tipărirea Liturghierului slavon din 1588, în calitate de „isprăvitor”. Ca atare, însemnarea de cronică rezervă viitorului noi posibilităţi de investigaţie.

Cea de-a doua precizare, cu privire la câştigarea de cărţi, confirmă preocuparea acestui cărturar de a înzestra biserica şi școala cu cărţi de valoare, existente, în parte, şi azi, în arhiva muzeului. Dintre acestea menţionăm două Molitvelnice (ms. 2), un Minei de sărbători pe cinci luni, datând din sec. al XV-lea (ms. 7). Între cărţile de învăţătură aflăm „Cartea folositoare de suflet – Cuvântările lui Efrem Sirul” (ms. 13), precum şi alte cărţi cu conţinut isihast: Ion Scărarul, „Leasviţa” (ms. 17) şi „Cuvântările împăratului bizantin Ioan Cantacuzino” (ms. 25). Pe un alt „Molitfelnic” (ms. 19), fiul său, protopopul Constantin, menţionează: „fiindcă şi alte Molitvelnice au dat de la bunicul său, preotul Dobre, unul manuscris, altul tipărit, de toate trei Molitvelnice au dat de la neamurile noastre în anul 1630, ianuarie 21 de zile”. Ne sunt cunoscute doar două Molitfelnice în manuscris şi nici unul tipărit în această perioadă, ceea ce nu exclude editarea vreunui Molitfelnic de către diaconul Coresi, fapt pentru care pledează și textul cronicii.

Din biblioteca protopopului Mihai, nora sa dăruieşte, la 1660, bisericii, un Minei (ms. 20) „pentru groapa jupanului Ioan”, iar fiul său, protopopul Vasile Cronicarul, donează un Prologar („Vieţi de sfinţi”), copiat la 1580, de grămăticul Ioan.

Vechile catastife din Șchei consemnează şi alte danii în cărţi, dar nepăstrate până astăzi. Desigur că aceste cărţi au fost procurate şi în contextul multiplelor legături şi misiuni diplomatice îndeplinite la curtea domnilor în Muntenia şi Moldova. Altele au fost aduse din Occident (mai ales din Veneţia), în timpul studiilor de la Ipek (Iugoslavia), dintre care amintim „Sbornicul” lui Bojidar Vukovici (Veneţia, 1530) şi „Tripesnicul slav” din 1574 (C.V. 128 şi 81).

În urma intervenţiei sale pe lângă domnul Munteniei, Petru Cercel, acest protopop „a ridicat tinda bisericii, a înfrumuseţat oltăriul şi biserica cea veche cu toate chipurile sfinţilor” .

Tot în timpul cât a fost protopop, au loc și popasurile braşovene ale lui Mihai Viteazul. „După aceea – scria protopopul Vasile, fiul său, cronicarul – când era curgerea anilor de la Hs. 1599 s-a ridicat din Ţara Muntenească, Mihai Vodă, a venit peste munţi… atunci înţeleptul judecător Cyrillus Greising, împreună cu popa Mihai au ieşit în întâmpinarea sa şi l-au mulţumit pe Mihai Vodă şi au încheiat cu el o învoială spre a nu strica satele din Ţara Bârsei”.

În acest timp era găzduit în Șchei un om al voievodului, popa Neagoslav, originar de pe locurile de naştere ale lui Mihai Viteazul (Târgul de Floci). După moartea voievodului, acesta este alungat din Șchei. Tot după moartea voievodului, doamna Stanca dăruieşte românilor din Șchei, moşia Micşuneşti (județul Ilfov), între semnatari figurând şi Neagoslav, care, de altfel concepuse textul daniei. Ca semn de preţuire a voievodului dispărut, pe unul din pereţii bisericii este pictat chipul său, aşa cum dovedesc documentele oficiale ale Braşovului.

Cercetătorul Candid Muşlea consemnează existenta unui vechi steag al junilor curcani, confecţionat la anul 1878, având brodat pe unele din feţele lui, chipul lui Mihai Viteazul. Nu întâmplător, păstrând tradiţia, junii din Șcheii Braşovului, în festivitatea lor din fiecare an, poartă pe cap modelul căciulii lui Mihai Viteazul, iar pe steagurile lor este nelipsit chipul voievodului.

Școala românească din Șcheii Brașovului

În aceeaşi perioadă, protopopul Mihai are iniţiativa de a clădi în piatră școala românească din Șchei, realizare care a înfruntat atât greutăţile de ordin material, cât şi piedicile din partea autorităţilor. Cercetătorul braşovean Aurel A. Mureşianu, arată că anumite documente, 12 pagini scrise integral în limba germană, cu unele particularităţi ale graiului săsesc ardelean, reprezintă, de fapt, o dare de seamă făcută de protopopul Mihai cu începere din 6 februarie 1598, privind cheltuielile pentru ridicarea școlii între anii 1595 şi 1597.

În stil cronicăresc, ni se prezintă mai întâi regestul documentului: „Ein Verrechnung mit dem Popa Mihai, was er auf die Kirch und Schull in d. Belgerei erbaut hat.. (O socoteală cu popa Mihai, despre ce a cheltuit cu biserica şi școala în Șchei)”.

De la început se invocă suportul material al acţiunii şi anume, fapta ctitoricească a lui Aron Vodă al Moldovei: „Anul (15) 95, când Aron Vodă a eşit la Paşti (din ţară) a poruncit să se clădească lemnăria din turnul bisericii”.

Urmează, apoi, descrierea cheltuielilor făcute de protopopul Mihai pentru acoperirea bisericii cu ţiglă, pentru clădirea școlii de lângă şi alte reparaţii, de unde reiese că cele două lucrări, biserica şi școala, s-au făcut concomitent, în cursul anului 1597. Partea cea mai mare a documentaţiei cuprinde socoteala cu privire la costul material destinat clădirii școlare.

De aici reiese că acesta se clădeşte pe un loc cu totul nou, cumpărat de protopop cu suma de 18 fl., fără să se amintească ceva de vechea școală. În cadrul socotelilor nu se consemnează nici o cheltuială pentru aranjamentul interior, întrucât acestea existau în vechea clădire („slomul” amintit de diacul Oprea).

Din documentaţie rezultă că edificiul școlii reprezintă un tip interesant de arhitectură, din lemn şi zid, întrebuinţat în epocă. Lucrătorii zidari erau mai rari pe atunci şi, după cum reiese din acte, şi ceva mai bine plătiţi decât lemnarii. Zidurile erau făcute din piatră necioplită, amestecată cu var fierbinte şi turnate în forma betonului de azi. Prin această procedură se obţine o rezistenţă mult mai mare a zidului, decât prin metoda varului stins amestecat cu nisip.

Întreaga lucrare a fost condusă de doi meşteri saşi, lemnarul This şi zidarul Michel, singurii meşteri pomeniţi cu nume în documentaţie. Astfel, sunt consemnaţi „ţiganii fierari”, care transformau pe loc bucăţile de fier în cuie, copci, broaşte, gradele etc., suma totală a cheltuielilor, raportate de protopopul Mihai, se ridica la 375 fl. 46 denari.

Privind comparativ preţul clădirilor din cetatea Braşovului, de atunci se poate constata monumentalitatea ei. În anul 1541, după cum confirmă socotelile Braşovului, în cetate nu erau decât 14 case, a căror valoare depăşeşte 300 fl., iar cele mai multe nu ajungeau la suma de 100 fl.  Având în vedere că lăcaşul din 1547 al renumitei biblioteci publice braşovene, despre care cronica franciscanilor iezuiţi, la 1692 spunea că „după biblioteca regelui Matei Corvin din Buda, nu era nici una mai îngrijită în Ungaria”, atunci putem considera că noua școală românească a fost cu adevărat o clădire impozantă pentru aceea vreme.

Or, ctitorul acestei fapte este protopopul Mihai, care, nu numai că a dat românilor din Șchei lăcaş de școală, dar a asigurat buna funcţionare a ei, prin înzestrarea cu cărţi, dăruind din învăţătura sa tot ceea ce putea contribui la progresul școlii.

Protecția șcheienilor de peste munți

În anul 1604 protopopul Mihai, la solicitarea judelui Braşovean, aduce la Braşov pe Radu Șerban ca să apere oraşul asediat de Moise Szekely, câştigând o prestigioasă bătălie la porţile Cetăţii. La puţin timp protopopul Mihai se găsea din nou la curtea lui Radu Șerban „şi l-au adus – se spune în cronica protopopului Radu Tempea – pe Măria Sa pre credinţă aici la Cetatea Braşovului şi l-au primit cu mare cinste, şi au făcut Măria sa bună legătură şi pace aici în Braşov cu domnii cetăţi şi iarăşi s-au înturnat cu cinste Șerban Vodă la scaunul său în Târgovişte” .
Au urmat alte două călătorii ale protopopului  Mihai la Târgovişte, prima între 15 şi 23 octombrie, însoţind pe senatorul braşovean Mihail Weiss (viitorul jude) şi a doua oară la 9 noiembrie, singur, însoţit doar de 15 trabanţi sub comanda unui căpitan.

Pentru aceste servicii, protopopul Mihai primeşte 44 fl., cea mai mare sumă oferită până atunci unui logofăt al oraşului. În iulie 1611, judele Michael Weiss, prin intermediul tânărului protopop Constantin (fiul lui Mihai, mort cu puţin timp în urmă, în 1605) cheamă din nou pe Radu Șerban împotriva lui Gavril Bathori.

Oştile se întâlnesc aproape de zidurile oraşului, lângă „Moara de hârtie” şi Radu Șerban, ieşind biruitor, ridică pe movila pe care se dăduse bătălia, o cruce, pe care o sfinţeşte protopopul Constantin.

Un alt episod semnificativ pentru protecţia pe care ortodocşii din Șchei o au din partea domnilor de peste munţi, s-a petrecut în 15 septembrie 1613, când domnul Munteniei, Radu Mihnea, şi domnul  Moldovei, Ștefan Tomşa, stau unul lângă altul în strana Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șchei.

Ei însoţiseră cu armatele lor oastea turcească prin Ardeal şi în contextul unui răgaz sufletesc au poposit în Biserica din Șchei pe care a înzestrat-o cu numeroase daruri. Murind protopopul Constantin la o vârstă fragedă, conducerea bisericii revine fratelui său mai mic, vestitul protopop Vasile, autorul primei cronici din Șchei. Conştienţi de importanţa pe care o aveau, datorită protecţiei din partea domnilor de peste munţi, românii ortodocşi din Șchei depun memorii la împăratul din Viena cerând să le aprobe „republică şi magistrat” al lor, separate de Cetatea săsească, motiv pentru care cronica protopopului Vasile este tradusă şi în limba latină pentru a dovedi obiectivitatea solicitărilor. În acelaşi timp domnul Moldovei, Gheorghe Ștefan, le întăreşte vechiul hrisov al lui Aron Vodă, dăruind-le anual 8000 aspri şi alţi 300 pentru „administratorii banilor”.