Recea, satul de legendă din Țara Făgărașului

Sub aripa blândă și ocrotitoare a falnicilor munți ai Făgărașului, s-au așezat din timpuri preistorice oameni care au întemeiat sate rămase până astăzi. Recea este unul dintre aceste sate, cu origini învăluite în legendă, cu o istorie bogată și biserici unice în Țara Făgărașului.

Nu se poate spune cu exactitate când s-a înființat prima așezare de pe vatra satului Recea. Unii istorici presupun că primii oameni s-au așezat la poalele Munților Făgăraș în acest tărâm după descălecarea romanilor în Dacia Felix. Se păstrează în tradiția populară o legendă legată de înființarea localității. Se spune că niște vânători de peste Olt au ajuns aici și au numit așezarea după numele unuia dintre ei: „Recean”. Alții spun că numele vine chiar de la cuvântul „rece”, mai ales că temperatura aerului este scăzută aici în cea mai mare parte a anului. Este cert că toate aceste legende legate de înfiin­țarea satului au la bază oameni care au rămas fermecați de frumusețea acestor locuri de munte și este de ajuns să te convingi de aceste frumuseți naturale doar poposind pentru scurt timp în satul făgărășean.

Dacă despre primele comu­nități din Recea nu se cunosc prea multe lucruri certe, se știe că înainte de năvălirea hunilor au existat aici de fapt două sate, despărțite de un râu, și care acum formează o singură localitate. Satele se numeau Vaida-Recea și Teleki-Recea. Despre existența lor vorbește pentru prima dată un document din anul 1486. Istoricul Nicolae Stoicescu menționează în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” și alte denumiri ale celor două vechi sate care formează acum localitatea Recea. Astfel, Vaida-Recea s-a mai numit și „Recea Voievodală”, iar alte surse, cum este lucrarea „Școala poporană din Țara Făgă­rașului și de pe Târnave”, a lui C. Stan, menționează numele „Recea ducală”, după reședința de vară a voievodului Constantin Brâncoveanu.

Numele „Teleky-Recea” provine de la groful maghiar Teleky, care avea moșie și castel în jurul cărora s-au așezat muncitori și servitori și avea să se nască partea cealaltă a actualului sat Recea. Comasarea celor două sate într-unul singur s-a făcut destul de recent, după Al Doilea Război Mondial. Dar și astăzi, oamenii încă mai folosesc vechile denumiri pentru a se referi la cele două părți ale satului, despărțite de râul care străbate așezarea.

 Primul recensământ de la Recea datează din 1857 și consemnează existența a 132 numere de casă, a 361 de ortodocşi, a 360 de greco-catolici, a trei reformaţi și şase israeliți, în total trăind 731 de suflete. Actualmente satul nu mai este populat ca odinioară, ci este deplin afectat de fenomenul depopularizării.

Trei biserici

Așezarea a avut de timpuriu locaș de cult. Istoricul Nicolae Stoicescu amintește chiar de existența unei mănăstiri aici, în secolul al XVIII-lea, și de existența unei biserici de lemn în Teleky-Recea, de la 1794. Monografia celor două parohii din Recea menționează că, până în secolul al XIX-lea, cele două sate, cele două comunități separate de un pârâu, aveau o singură biserică și anume cea din Teleki-Recea, zidită din piatră de râu. Biserica aceasta a dăinuit până 1890. Pe locul acesteia a fost zidită actuala biserică din Teleki-Recea, în anul 1894, un locaș de cult închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil păstrat până în zilele noastre.

Comunitatea din Vaida-Recea a ridicat, la rândul ei, o biserică veche, din lemn, chiar lângă reședința voievodului Constantin Brâncoveanu. În perioada 1848-1858 avea să se zidească și actuala biserică a parohiei, închinată Adormirii Maicii Domnului.

Așadar, de la 1858, cele două comunități din Recea aveau biserici de piatră, spațioase și împodobite pentru cultul ortodox. De altfel, monografia parohiilor menționează că, încă de la început, cele două comunități au fost ortodoxe.

Conscripţia din 1733 a episcopului unit Ioan Inochentie Klein (1728-1751) atestă existenţa a două parohii în localitatea Recea: una ortodoxă, în Vaida-Recea, şi cealaltă, tot ortodoxă, în Teleki-Recea.

În Teleky-Recea sau Recea Nouă, cum mai este cunoscută această parte a satului, avea să se ridice încă o biserică, de dimensiuni mai mici, cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. În anul 1913, 34 de familii au dorit construirea unei biserici ortodoxe în sat. Astfel, s-au adresat Arhiepiscopiei Ortodoxe de la Sibiu, de unde au obţinut aprobarea de construire.

În anul 1914 se începeau lucrările de construcţie a lăcaşului de cult, în timpul preotului Iosif Martin, lucrările fiind finalizate în 1918, când şi biserica a fost sfinţită.

Cele trei biserici din Recea sunt emblematice pentru Țara Făgărașului. Locașurile de cult au fost renovate și înfru­musețate de-a lungul timpului. Spre exemplu, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Recea Nouă (Teleky-Recea) a fost reparată în 1925, după ce acoperișul de țiglă fost afectat de o furtună.

În perioada 2005-2014, sub păstorirea preotului Iulian Mihai Boac, locașul de cult a fost renovat la exterior și interior, alături de care s-au făcut și alte lucrări în parohie.

„În anul 2000, biserica a fost pregătită pentru pictură, apoi s-a refăcut acoperișul în 2005, și în 2007 s-a zugrăvit la exterior. În toamna anului 2009, din cauza unei ciuperci apărute în podeaua bisericii, s-a început o amplă acțiune de schimbare a interiorului bisericii. După eliminarea podelei stricate, s-a turnat șapă de ciment, peste care s-a așezat parchet. În anul 2011 am început demersurile pentru realizarea picturii actuale. Dacă la început părea un vis greu de realizat, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul oamenilor apropiați bisericii, s-a început pictarea ei. Un sprijin important a fost oferit de Primăria Recea și Consiliul local. Nu există cuvinte să le mulțu­mim pentru aceasta. După pictare, biserica a fost împodobită cu un frumos mobilier bisericesc din stejar masiv. S-a refăcut cafasul bisericii, lucrare realizată de oamenii din comunitate care și-au arătat măiestria de a modela lemnul în specificul zonei. Totodată, credincioșii au construit un pridvor în fața bisericii spațiu folositor pentru cei care împart cele de pomenire pentru răposați”, ne-a spus părintele Iulian Mihai Boac.

Lucrările efectuate la această biserică au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Ilarion Făgărășa­nul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și fiu al satului. Slujba de sfințire a fost oficiată în 9 august 2015 și a adus bucurie duhovnicească în rândul comunității, mai ales că locașul de cult nu fusese târnosit de un arhiereu.

Pe lângă aceste lucrări, la Recea Nouă s-a ridicat și o casă parohială, prilej pentru comunitate să își arate încă o dată solidaritatea și spiritul de întrajutorare.

„Pentru că era nevoie ca preotul să locuiască în parohie, încă din anul 2006 s-a început cons­trucția casei parohiale, care a devenit locuibilă începând cu anul 2009. Deși mărturie peste veacuri este clădirea, cea mai mare realizare o considerăm a fi munca în echipă, deoarece toate lucrările au fost realizate de către membrii comunității. A fost un prilej nu doar de muncă fizică, ci un prilej de a fi împreună cu cre­dincioșii, ascultându-le bucuriile și necazurile, problemele cu care se confruntau. Un alt câștig a fost acela că anumite persoane care nu frecventau programul liturgic al bisericii, au început să vină la sfintele slujbe și să conș­tientizeze importanța rugăciunii în comun. Cum fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor erau limitate, ca să nu spun chiar inexistente, a trebuit să apelez la priceperea oamenilor, să mă folosesc de mește­șugurile pe care le-au învățat cu ani în urmă. Cu unii am fost în pădure după lemne, cu alții am zidit, și fiecare și-a arătat măiestria cum știa mai bine. Când îi chemam la lucru, băteam din poartă în poartă, intram în casele lor, luând astfel pulsul comu­nității, iar faptul că am lucrat cot la cot cu unii dintre ei m-a ajutat foarte mult să-i cunosc personal, pe fiecare în parte. A fost o perioadă foarte grea, dar și frumoasă. Fiecare zi care ne-a adunat la lucru era o bucurie a muncii în echipă, iar la sfârșitul zilei, când făceam bilanțul lucrărilor și totodată planul pentru zilele următoare, aveam toți satisfacția efortului depus”, ne-a mai spus părintele Boac.

Şcoala grănicerească

După cum se menționează în monografia parohiilor, se pare că Vaida-Recea şi Teleki-Recea au avut împreună o şcoală, care s-a înfiinţat în anul 1815, cu caracter grăniceresc. Şcoala a funcţionat sub conducere militară, cu limba de predare în germană. Nu li se îngăduia şcolarilor să vorbească nici în pauze în limba românească. Şcoala a funcţionat în clădirea aceasta mult timp, iar în anul 1890 a devenit comunală şi a avut acest statut până în anul 1921, când a devenit şcoală de stat.

Activitățile cultural-educative și catehetice desfășurate acum la Recea sunt posibile prin colaborarea strânsă dintre Școala Gimnazială din comună și parohii. Copiii și tinerii din sat au atenția de care au nevoie din partea Bisericii.

Din punct de vedere social-filantropic, în Recea se organizează periodic colecte destinate celor nevoiași, celor încercaţi în diverse împrejurări, unor mănăstiri și așezăminte sociale; se cercetează frecvent enoriaşii bolnavi și neajutorați.

Obiceiuri şi tradiţii străbune

Cu toate că satul Recea nu a scăpat de efectele modernizării, tinerii mai țin anumite obiceiuri vechi, legate de sărbătorile Crăciunului și Anului Nou sau alte momente importante din timpul anului. Anumite obiceiuri de la Recea, însă, au pierit.

„Datorită contextului socio-economic actual, s-a pierdut obiceiul «Buzduganului», care în trecut încheia seceratul. Acesta consta din confecţionarea, dintr-un snop de spice împodobit cu flori, a unei păpuşi, cu care oamenii se întorceau de la seceriş cântând, bucuroşi de încheierea secerişului. Abia se mai păstrează obiceiul de a se împodobi porţile cu salcie, numit şi sărbătoarea «Armindenului». Un obicei de deosebită frumuseţe, care se păstrează şi astăzi, este colindatul «Cetei de Feciori», în perioada Crăciunului”, ne-a mai spus părintele Iulian Mihai Boac.

Peisajul natural deosebit de frumos şi pitorescul zonei montane au atras în timp oameni din alte locuri. Acest lucru a dus la înfiinţarea unui sat de vacanţă pe valea Dejaniului, teritoriu pe care s-au construit numeroase case de vacanţă. De asemenea, pe raza comunei Recea se găsesc două mănăstiri, Berivoi şi Dejani, care atrag anual mii de pelerini din întreaga țară.