„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rechizite și ghiozdane în dar pentru elevi din județele Sibiu și Brașov
La început de an școlar, mai mulți copii din parohii sibiene și brașovene au primit în dar, cu ajutorul unor donatori, rechizite, ghiozdane, dulciuri, articole de igienă. De asemenea, copiii au fost binecuvântați de preoți, pentru rezultate cât mai bune la școală.
Elevii din Nou Român, județul Sibiu, au participat duminică, 9 septembrie, la o slujbă religioasă oficiată în biserica parohială cu ocazia începutului de an școlar. După ce mulţi dintre copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, parohul Liviu-Florin Ivănuşcă a citit mai multe rugăciuni pentru ajutor la învăţătură şi luminarea minţii, iar apoi i-a binecuvântat pe cei mici pentru a avea rezultate cât mai bune pe plan şcolar.
„Totodată, în sprijinul procesului educaţional, Parohia Nou Român, cu ajutorul unor donatori din sat, a oferit elevilor 30 de pachete cu caiete şi rechizite şcolare pe care aceştia să le folosească la teme sau orele de curs. De asemenea, în după-amiaza aceleiași zile, la sediului Centrului Cultural-Educaţional pentru Copii şi Tineret «Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei» din Nou Român a avut loc deschiderea oficială a Anului Catehetic 2018-2019, copiii fiind aşteptaţi aici în fiecare zi de sâmbătă şi duminică pentru a participa la diverse activităţi catehetice sau educaţionale”, a precizat parohul Liviu-Florin Ivănuşcă.
Ajutor pentru 112 copii, oferit de brașoveni
La început de an şcolar, Parohia Bartolomeu Nord din Braşov a organizat a IV-a ediţie a Campaniei „Fii bucuria mea!”, cu titlul „Un ghiozdan cât o inimă”. Prin acest proiect s-a continuat acțiunea de înfrăţire a parohiei brașovene cu Parohia din satul Colonia 1 Mai. Astfel, credincioşi ai parohiei braşovene şi alţi donatori s-au mobilizat şi au dat curs iniţiativei de a oferi tuturor copiilor de la grădiniţă şi din şcoala primară din sat o mică bucurie. Toţi cei 112 copii au primit câte un ghiozdan echipat complet, precum şi un pachet cu articole pentru igienă (prosop, săpun, pastă şi periuţă de dinţi), după cum a spus Cosmin Butnar, paroh al comunității de la Bartolomeu Nord.
„Gândul nostru este de a crea o înfrăţire între cele două parohii, mai ales că sunt foarte diferite: una este tipic urbană, alcătuită numai din blocuri noi, iar cealaltă este o comunitate mică, dintr-un sat relativ izolat. Suntem la a IV-a ediţie a campaniei şi deja am stabilit să mai organizăm anul acesta o acţiune prin care să le oferim acestor copii îmbrăcăminte de iarnă şi echipament pentru ora de sport. Credem că este o bucurie pentru aceşti copii să simtă că cineva se gândeşte la ei. Recunosc că am avut emoţii că vom putea ajuta toţi copiii, pentru că a fost nevoie de o sumă mare, dar cu atât mai mare a fost bucuria şi surprinderea că, într-un timp foarte scurt, campania a fost încheiată cu succes”, ne-a spus parohul de la Bartolomeu Nord, Costin Butnar.
În Parohia Colonia 1 Mai au avut loc de-a lungul timpului și alte activități social-filantropice organizate de parohii din apropiere, în semn de solidaritate și grijă față de copiii și credincioșii care au nevoie de sprijin.
Rechizite și ghiozdane la Holbav, Brașov
Cu implicarea mai multor credincioși, biserica din localitatea brașoveană Holbav a fost alături de elevii școlii gimnaziale din localitate.
„Întâi de toate, oamenii de bine și-au propus să aducă lumină și bucurie copiilor orfani oferindu-le ghiozdane complet echipate cu toate cele necesare pentru desfășurarea activității școlare. Elevii din clasa zero s-au bucurat să primească în dar câte un mic ghiozdănel plin cu dulciuri, iar cei din clasele I-VIII (161 de elevi) au primit peste 1500 de caiete precum și alte rechizite necesare. Există în comunitatea din Holbav o tradiție ca în fiecare an parohia să fie alături de tinerii de aici. De trei ani de zile biserica premiază performanța oferind premii elevilor ocupanți ai locului întâi din clasele V-VIII, iar anul acesta comunitatea parohială s-a gândit să ofere un mic ajutor și la început de an tuturor elevilor școlii”, a spus pr. Andrei Stoian.