„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Recital de cântări şi poezii religioase la Sibiu
Un grup de copii de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Sibiu a susţinut în cea de-a doua duminică a Postului Mare un recital de cântări religioase şi poezii închinate Maicii Domnului. Manifestarea a fost organizată ca o prelungire a marelui praznic al Bunei Vestiri şi a fost un bun prilej pentru tinerii de la biserica menţionată de a-şi arăta cinstirea şi dragostea faţă de Maica Preacurată.
Recitalul a avut loc după Sfânta Liturghie, în prezenţa a numeroşi credincioşi şi a preoţilor slujitori şi a fost urmat de o scenetă cu temă religioasă. Manifestarea din a doua duminică a Postului Mare a fost precedată de un atelier de creaţie, la care cei mici au pictat icoane ale Maicii Domnului şi au învăţat mai multe despre arta iconografiei ortodoxe.
„Cei 20 de copii au fost înveşmântaţi în tradiţionalul port popular şi au transmis emoţie sfântă tuturor participanţilor. Fiecare copil a purtat în mâini icoana Maicii Preacurate realizată în ziua precedentă în cadrul atelierului de creaţie. La final copiii au fost recompensaţi cu iconiţe, cadouri şi dulciuri din partea Bisericii”, ne-a spus pr. Ioan Oană de la biserica sibiană. Manifestarea a fost organizată de Dana Lupea şi George Ghincea, din cadrul Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu preoţii slujitori de la biserica gazdă, pr. Ioan Oană, pr. Teodor Răduleţ şi pr. Adrian Răduleţ.