„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Revedere la Sibiu după 45 de ani de la absolvire
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc ieri, 27 august, întâlnirea absolvenţilor din promoţia 1966-1970. Preoţii care s-au reîntâlnit după 45 de ani de la finalizarea cursurilor de licenţă
au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Absolvenţii promoţiei 1966-1970 de la vechiul Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu au retrăit bucuria de a fi împreună în instituţia unde au petrecut cei mai frumoşi ani ai tinereţii şi s-au pregătit pentru a deveni slujitori ai Bisericii şi ai neamului românesc. Toţi slujitori ai Sfântului Altar, absolvenţii au început manifestările cu un Parastas oficiat în capela Facultăţii de Teologie, un loc unde s-au format duhovniceşte în timpul studenţiei. La Parastas au fost pomeniţi toţi profesorii şi colegii trecuţi la cele veşnice, preoţii rugându-se pentru odihna lor în Împărăţia lui Dumnezeu.
La slujba religioasă a participat Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar dintre profesori au fost prezenţi pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan şi actualul decan al instituţiei, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.
La finalul slujbei religioase, părintele Ioan Teşa a transmis ierarhului şi profesorilor cele mai frumoase gânduri din partea tuturor colegilor. „Cu 45 de ani în urmă am încheiat un ciclu al vieţii. Am învăţat aici că Iisus Hristos ne ocroteşte şi ne călăuzeşte pe marea vieţii, care uneori este prea învolburată, dar El ne trimite linişte de sus, din cer. Marea vieţii este chipul vieţii noastre, iar locul acesta unde ne aflăm acum este corabia mântuirii noastre şi a celor ce ne-au fost încredinţaţi spre mântuire. Multe lucruri am învăţat aici, frumoase şi trainice, fără de care n-am fi putut ţine dreaptă cârma vieţii”, a spus părintele Teşa.
Toţi cei prezenţi au primit mape cu imagini şi informaţii despre promoţia 1966-1970, materiale care au împrospătat memoria absolvenţilor şi au trezit cele mai frumoase amintiri din timpul anilor de studenţie.
Roadele slujirii preoţeşti
În cuvântul de binecuvântare şi de felicitare, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit preoţilor pentru slujirea devotată în Biserica străbună, dar şi pentru realizările pe plan misionar şi familial.
„Aţi fost rânduiţi să păstoriţi turma lui Hristos şi la roadele acestea sunt părtaşi profesorii dumneavoastră, ierarhii de atunci care v-au dat atunci binecuvântare şi care s-au rugat pentru voi, dar şi ierarhii de astăzi, care au o responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu. Este şi o bucurie de care vrem să fim părtaşi şi noi astăzi”, a subliniat ierarhul.
Programul întâlnirii a continuat cu un curs festiv în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu”, unde pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, îndrumătorul de an al promoţiei 1966-1970, le-a vorbit celor prezenţi despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Nicolae Bălan, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 60 de ani. Părintele academician a vorbit şi despre Mitropolitul Antonie Plămădeală, la un deceniu de la trecere sa în veşnicie în 29 august 2005. Absolvenţii au avut posibilitatea să-şi prezinte activitate pastoral-misionară din cei peste 40 de ani de preoţie şi realizările personale, în familie şi în comunităţile păstorite.