„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sala „Petre Țuțea” a Penitenciarului Aiud a fost sfințită
La Penitenciarul Aiud, județul Alba, a fost sfințită joi, 19 ianuarie, Sala „Petre Ţuţea”. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia și cu Preasfințitul Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Sala „Petre Țuțea” este un spațiu destinat activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială cu deţinuţii și a primit acest nume în semn de respect și apreciere a marelui filosof și scriitor Petre Ţuţea, victimă a regimului opresiv de tristă amintire. Petre Țuțea a executat 13 ani de detenţie politică, dintre care mai mult de cinci ani în Penitenciarul Aiud. Pe lângă acest spațiu, angajații și deținuții au la dispoziție și o biserică ridicată pentru nevoile lor spirituale.
La sfințirea Sălii „Petre Țuțea” preotul capelan al Penitenciarului Aiud, Liviu-Iulian Tarcău, a rostit un cuvânt de bun venit adresat celor prezenţi, iar părintele Iosif Zoica a susţinut prelegerea „Un destin de român – Petre Ţuţea”. La finalul evenimentului, un grup de deţinuţi aflaţi în custodia penitenciarului a prezentat un program artistic.
Ajutor spiritual pentru deținuți
În cuvântul său, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a îmbărbătat pe deținuți și i-a îndemnat să își pună nădejdea în Dumnezeu și în ajutorul celor care s-au angajat să-i sprijine în acest proces de reeducare.
„Chiar dacă în sufletul nostru avem această tristețe a privării dumneavoastră de libertate, avem și o speranță. V-am auzit cum ați cântat și nu am luat în seamă modul artistic de interpretare, ci cum v-ați implicat și v-ați asumat cuvintele pe care le-ați exprimat în cântare sau în poezie. Este adevărat că le-ați luat de la alții, dar luăm de la alții ca să ajungem și noi să putem da altora. Această inițiativă de a pune numele filosofului, creștinului Petre Țuțea acestui centru spiritual este un lucru extraordinar și el va sta legat de Biserică cu aceeași putere și lucrare a Duhului Sfânt”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
IPS Arhiepiscop Irineu a subliniat în cuvântul rostit chemarea pe care Dumnezeu o face tuturor oamenilor de a primi iubirea Sa în suflete, iubire care schimbă în mod uimitor ființa umană.
„Sfântul Prooroc Iezechiel spunea că lemnul de viță nu are valoare în sine. Tot așa omul, această ființă fragilă, nu are valoare în sine separat de Dumnezeu, iar viața lui nu are sens fără Dumnezeu care l-a creat din iubire și l-a răscumpărat cu prețiosul sânge al lui Hristos. Această iubire crucificată este eternă și neschimbătoare. Dacă tu îți ancorezi existența ta în Dumnezeu, oricât de netrebnic ai fi se produce în tine o uimitoare schimbare. Astfel, pe ruinele omului vechi se înalță capodopera omului nou, care poate exclama: «Am fost orb și acum văd, am fost mort și am înviat!» De această reabilitare sau redresare spirituală trebuie să fie conștienți deținuții aflați aici”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
Directorul Penitenciarului Aiud, Ioan Emil, a evocat personalitățile duhovnicești și culturale prezentate în Sala „Petre Țuțea” prin intermediul fotografiilor expuse aici.
„Ce putem citi din acest litografii? Îndârjire, speranță, împăcare, iertare, credință. Există un mesaj nespus, dar pe care îl observăm aproape în fiecare litografie. Însă, părerea mea este că litografia părintelui Arsenie Papacioc o și spune prin viu grai”, a spus directorul Penitenciarului Aiud, Ioan Emil.
Manifestarea de la Penitenciarul Aiud a făcut parte din Proiectul „Memorie şi mărturisire în penitenciare” al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar se încadrează şi în activităţile tematice din „Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.