„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Săptămână duhovnicească la Seminarul Teologic Ortodox „Dumitru Stăniloae”, Brașov
Postul Mare a început cu „Săptămâna duhovnicească” pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox din Brașov. În primele zile s-a săvârșit, în capela Seminarului, Pavecernița Mare și Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Miercuri, elevii au vizionat documentarul „Omul în faţa lui Dumnezeu. Spovedania. Rugăciunea şi postul”, iar invitatul special a fost protopopul de Brașov, Dănuț Gheorghe Benga care a răspuns elevilor seminariști la diversele întrebări pe teme duhovnicești. Joi a avut loc conferința „Cuvânt pentru suflet” susținută de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. dr. Emanuel Pavel Tăvală. În cadrul acestei întâlniri, seminariștii au discutat și despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2018 care a avut loc la Sibiu și a fost organizată de Arhiepiscopia Sibiului. De asemenea, au avut loc discuții privind Întâlnirea Tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului ce va fi găzduită de Brașov, în acest an.
Săptămâna duhovnicească s-a încheiat vineri, cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, în cadrul căreia elevii seminariști s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, iar răspunsurile de la strană au fost date de către Cvintetul „Anatoly”. (Pr. Teodor-Ionuț Ploscaru)