Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Sărbătoare culturală la Bichigiu, Năsăud

Sărbătoare culturală la Bichigiu, Năsăud

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Andreea Pâgleşan - 15 Iunie 2016

Sute de săteni din Bichigiu și din localitățile din jur au participat la „Ziua Portului și a Jocului Popular”. Cu această ocazie a avut loc şi inaugurarea Centrului Cultural „Sfântul Atanasie Todoran” din Bichigiu, care include și Biblioteca „Dorin Tudoran”, filială a Bibliotecii Județene Bistrița. Manifestările au inclus şi lansarea volumului „Noi aspecte ale martiriului Sfinţilor năsăudeni”.

Manifestarea de la Bichigiu a început cu o slujbă de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu acest prilej, a avut loc inaugurarea Centrului Cultural „Sfântul Atanasie Todoran” al localității Bichigiu, care include și Biblioteca „Dorin Tudoran”, filială a Bibliotecii Județene Bistrița. „E un centru adecvat nevoilor, în primul rând, tinerilor din această zonă și din această parohie. Biblioteca Județeană «George Coșbuc» din Bistrița vine în întâmpinarea celor tineri, deschizând aici, la Bichigiu, o filială, precum cele de la Sângiorz Băi, Gledin, Maieru. Am deschis, de asemenea, și Centrul «Liviu Rebreanu» cu o bibliotecă impresionantă și la Chiuza. Prin urmare, este un proiect mai amplu al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Bibliotecii Județene «Gheorghe Coșbuc». M-am bucurat că marele dizident și scriitor român Dorin Tudoran, care trăiește acum în America, a fost de acord ca această bibliotecă să poarte numele lui. Sigur, știe multă lume că Dorin Tudoran este stră-stră-strănepot Sfântului Atanase Todoran”, a spus directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița, părintele Ioan Pintea.

În cadrul manifestărilor de la Bichigiu a fost lansat volumul „Noi aspecte ale martiriului Sfinţilor năsăudeni”, apărut la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în 2016. Volumul este semnat de parohul Gavrilă-Tudor Zinveliu şi ieromonahul Maxim Morariu, fiu al satului Salva, localitate aflată în vecinătate.

„În cadrul lansării, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a subliniat caracterul de noutate și de sinteză adus de această cercetare și a accentuat importanța dimensiunii confensionale a martiriului Sfinților Năsăudeni. Părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene «George Coșbuc» din Bistrița a accentuat, la rândul său, importanța Sfinților Martiri Năsăudeni, atât pentru peisajul confesional cât și pentru cel cultural local al zonei”, a spus ieromonahul Maxim Morariu.

La eveniment au mai participat Ioan Dâmbu, protopopul Năsăudului, conf. univ. dr. Flore Pop, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, fiu al satului, oficialitățile județene și locale, preoţi. Manifestările au continuat cu parada portului popular a tinerilor din localitate şi din comunele învecinate și cu un spectacol folcloric susținut de mai multe grupuri de elevi din zonă.