„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Sărbătoarea Catedralei Episcopale din Deva
Cu ocazia hramului Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, Episcopia Devei şi Hunedoarei organizează o serie de manifestări din care fac parte conferinţe, lansări de carte, concerte şi slujbe religioase.
Seria de manifestări dedicate hramului Catedralei Episcopale din Deva a debutat joi, 26 noiembrie, cu o conferință duhovnicească intitulată „Iubirea multora se va răci”, susţinută de părintele Ștefan Negreanu, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Azi, 4 decembrie, în Sala Europa a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, începând cu ora 17.00, are loc un simpozion intitulat „Pătimitori și pătimire în temnițele comuniste”.
Manifestarea își propune să prezinte publicului larg drama deținuților politici din închisorile și din lagărele comuniste, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubit și slujit, chiar și cu prețul vieții, pe Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos.
Cu această ocazie, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va susţine conferinţa cu tema „Nostalgia comunismului?! Un răspuns pe seama pătimitorilor acelui regim”; pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu va susţine conferinţa „Dascăli de teologie românească în închisorile comuniste”; prof. univ. dr. Sorin Șipoș de la Universitatea din Oradea va vorbi despre „Imaginea lui Silviu Dragomir în dosarele deschise de Securitate (1955-1962)”; conf. univ. dr. George Enache de la Universitatea din Galați va prezenta conferinţa „Monahismul și modernitatea românească”; dr. Adrian Nicolae Petcu, din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va prezenta conferinţa „Duhovnicul Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop”.
În cadrul aceleiași manifesări se va lansa și cea de-a treia ediție a monografiei Silviu Dragomir – istoric (ediție revăzută și adăugită) a prof. univ. dr. Sorin Șipoș, volum apărut în Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Mâine, 5 decembrie, în Sala Teatrului de Artă din Deva, începând cu ora 18.00, va avea loc un concert de colinde intitulat „Miracol pentru suflet”, susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Aceste manifestări vor fi încununate de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, hramul Catedralei Episcopale din Deva, când Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor de arhierei, iar răspunsurile liturgice vor fi date de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.