„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sărbătoarea copiilor în pridvorul Bisericii
Ca în fiecare an, de Ziua Internaţională a Copilului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat un eveniment special dedicat celor mici. De asemenea, numeroase parohii transilvane au oferit copiilor premii şi daruri, iar unele au organizat mai multe acţiuni filantropice de ajutorare a copiilor din familii nevoiaşe.
Spectacolul dedicat copiilor, organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc în Parcul Central din Cluj-Napoca. Pe scenă a urcat actriţa Doina Dejica, realizatoarea emisiunii „Păhărelul cu nectar“ de la Radio Renaşterea, care a prezentat un spectacol de teatru de păpuşi. Programul a continuat cu momente muzicale susţinute de copii talentaţi, alături de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox şi de Grupul vocal „Junii Vlădesei“ din Huedin. Copiii şi părinţii s-au bucurat de un spectacol reuşit şi educativ, despre care Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, prezent la eveniment, a apreciat că este folositor pentru buna creştere a celor mici: „E foarte important să ţinem seamă de ceea ce a zis Înţeleptul Solomon: «Deprinde-l pe copil cu purtarea pe care trebuie să o aibă şi nici când va îmbătrâni nu se abate de la ea». Îi felicităm din tot sufletul pe cei ce şi-au dat strădania ca să îi pregătească pe copilaşi, şi şcoala noastră din Cluj şi Protopopiatul din Huedin, împreună reuşind să ne prezinte un program frumos. Îi felicităm şi pe copii, precum şi pe cei care i-au pregătit“. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe cei mici şi le-a împărţit pachete cu dulciuri.
Copii sărbătoriţi la Dej şi Bistriţa
În Parohia Dej II, toţi copiii care participă la slujbele de la biserică au fost felicitaţi şi au primit diplome şi pachete cu dulciuri. Denis Teodoruţ, de la ?coala Gimnazială Nr. 1 din Dej a fost premiat pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiada de religie. Comunitatea parohială le-a pregătit celor mici şi o surpriză care a constat în amenajarea unui mic spaţiu de joacă în curtea din spatele bisericii.
La biserica Protopopiatului Bistriţa au fost premiaţi elevii care au participat la Concursul judeţean „Bucuria Învierii în sufletul copilului“. Competiţia a fost organizată pentru al patrulea an consecutiv de Protopopiatul Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi s-a desfăşurat în curtea protopopiatului, pe trei secţiuni: pictură pe sticlă, desen şi creaţii literare. Cei peste 50 de elevi din judeţ care au participat la concurs au primit din partea protopopului Alexandru Vidican diplome, premii şi felicitări pentru meritele deosebite. La momentul festiv au participat părinţi, dascăli şi credincioşi din Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“.
Sărbătoare pentru copiii hunedoreni
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ din Baru Mare, Protopopiatul Petroşani, au avut loc mai multe activităţi prilejuite de Ziua Copilului. După slujba Sfintei Liturghii de la praznicul Preasfintei Treimi, parohul Mircea Schramel, alături de Consiliul parohial, a împărţit daruri tuturor copiilor din parohie, îndemnându-i să continue să fie ascultători de Biserică şi să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu, conform biroului de presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Copiii din filia Rovina - Parohia „Buna Vestire“ Bucureşci, Protopopiatul Brad, s-au bucurat şi ei de daruri, oferite de parohul Virgil Oprişa, care i-a sfătuit să rămână apropiaţi activităţilor din cadrul Bisericii.
La Catedrala Eroilor din Hunedoara, parohul le-a împărţit copiilor prezenţi la slujbă daruri, felicitându-i de ziua lor. În Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Lăpuşnic, copiii s-au bucurat de darurile oferite de Consiliul parohial şi de parohul Mihai Mariţa. În Parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor“ Mihăileni, Protopopiatul Brad, s-au organizat acţiuni caritabile cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Parohul Alin Perţa, alături de Consiliul parohial, a oferit, mai multor copii din familii aflate în dificultate, pachete constând în rechizite şi dulciuri.
La Parohia „Buna Vestire“ Roşcani, Protopopiatul Deva, parohul Victor ?uiaga, alături de Consiliul parohial, le-a dăruit copiilor cadouri constând în rechizite şi dulciuri. La Parohia „Naşterea Domnului“ Ţărăţel, Protopopiatul Brad, parohul Petru Coroi a oferit daruri constând în alimente şi dulciuri, spre marea bucurie a copiilor prezenţi la slujbă. Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Valea Bradului, Protopopiatul Brad, a organizat acţiuni de ajutorare a copiilor nevoiaşi din parohie. Astfel, parohul Radu Sorca, cu sprijinul familiei Alexandru şi Izabela Bradea, au donat pachete constând în rechizite, alimente şi dulciuri, mai multor copii nevoiaşi.