„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Sărbătoarea Recoltei la Muzeul ASTRA, Dumbrava Sibiului
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică, 30 septembrie, Sărbătoarea Recoltei, un eveniment care face parte din cadrul programului Târgul de țară. Inițiativa va fi derulată sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și a Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Trei bucătărese - „socăcițe”, denumite în termeni populari, vor face demonstrații interactive de gătit preparate de toamnă după rețete și tehnici tradiționale.
„Cei prezenți vor putea degusta și achiziționa zacuscă, silvoiz de prune (magiun), murături la borcan și ghiveci de legume, pregătite de cele trei socăcițe. Pe lângă asta, vizitatorii Muzeului vor avea ocazia să-și aprovizioneze cămările cu dulcețuri și gemuri, siropuri, murături, zacuscă, fructe, produse apicole, pâine de casă, must de mere, brânzeturi și produse de carmangerie de la cei 17 producători prezenți la Târgul de țară. Meșteri rudari și împletitori de nuiele vor susține ateliere de prelucrare a lemnului și împletit corfe, vizitatorul având posibilitatea de a învăța tehnicile tradiționale de confecționare a acestora precum și de a achiziționa obiectele realizate”, conform celor precizate de Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA. Ansamblul de dansatori din Râu Sadului va interpreta cântece și dansuri populare tradiționale din zona Mărginimii Sibiului, conform unui comunicat transmis de Complexul Național Muzeal ASTRA.