„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau
Sărbătoarea tinerilor căsătoriți la Baciu, Cluj
Duminică, 6 martie, în biserica Parohiei „Sfânta Treime” din Baciu, Protopopiatul Cluj I, la inițiativa parohului Dumitru Boca a avut loc, după încheierea Sfintei Liturghii, în prezența credincioșilor, oficierea slujbei de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra tinerelor perechi care s-au căsătorit anul trecut în biserica parohială. A urmat o scurtă alocuțiune rostită cu acest prilej de către preotul slujitor Florin-Cătălin Ghiț, care s-a referit la căsătorie ca mijloc de a cuceri cerul și la importanța înfruntării împreună a greutăților de către soți și a purtării crucii. În final, parohul Dumitru Boca le-a dăruit tinerilor căsătoriți câte o carte despre familia creștină și le-a oferit îndemnuri părintești. La eveniment a participat și primarul comunei Baciu, Ioan Florin Mureșan, care i-a felicitat pe tineri.



.jpg)