„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Sărbătoarea vârstnicilor la Mociu, Cluj
Ziua Internațională a vârstnicilor a fost marcată, ca în fiecare an, în mod deosebit la Căminul de Îngrijire și Asistență pentru persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae” din Mociu, judeţul Cluj. Beneficiarii centrului au participat la un program de cântece și poezii susținut de copiii de la grădinița din localitate, apoi au luat masa împreună. La această sărbătoare, coordonatorul căminului, părintele Iustin Câmpean, a vorbit despre importanța îngrijirii și a respectului acordate vârstnicilor.
Diversitatea serviciilor şi activităţile puse la dispoziţie asistaţilor Centrului de la Mociu sunt orientate în scopul satisfacerii nevoilor persoanelor vârstnice şi urmăresc bunăstarea psiho-fizico-socio-spirituală a asistaţilor.



.jpg)