Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania „Școala de vară” pentru copiii din Parohia Vătava, Reghin

„Școala de vară” pentru copiii din Parohia Vătava, Reghin

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Data: 04 August 2017

În cadrul colaborării între Biserică și Școală din localitatea Vătava, județul Mureș, susținută și de Consiliul Local Vătava, prin primarul Șular Zaharie, Parohia Vătava, din Protopopiatul Reghin a organizat a doua ediție a „Școlii de vară”, un proiect dedicat copiilor din comunitate și nu numai.

Proiectul Parohiei Vătava, intitulat „Școala de vară” s-a des­fășurat în perioada 10 iulie-30 iulie și a implicat în desfășurare și organizare cadre didactice, studenți, voluntari și pe parohul Vasile Rotaru. În cadrul activității s-a organizat și o excursie la Alba Iulia, pentru elevii premianți ai claselor gimnaziale și absolvenții clasei a VIII-a, și una la Salina Praid și Stațiunea Sovata, pentru cei din clasele primare.

„Tabăra s-a adresat copiilor care doresc să afle mai mult, să se cunoască mai bine, să comunice, să își descopere «talanții» priceperii lor, să se bucure de frumusețea copilăriei, să se apropie de Dumnezeu. Toate aceste activități au fost desfășurate cu binecuvântarea Înalpresfinţitului Părinte Irineu al Alba Iuliei, iar încununarea proiectului a avut loc în ziua de 30 iulie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele inspector Florin Parasca, duhovnicul Facultății de Teologie din Alba Iulia, împreună cu parohul. La finalul slujbei, a fost susținută cateheza «Maica Domnului - povățuitoarea» de către părintele inspector. De asemenea, au fost sfințite icoanele pe sticlă realizate de către tineri și copii”, a spus parohul Vasile Rotaru.

„De o atenţie deosebită s-au bucurat activitățile desfășurate în această perioadă la centrul catehetic al parohiei, amintind aici câteva dintre ele: activități recreative, matematică distractivă – jocuri de logică și perspicacitate, «Știați că?», lectură de vacanță, jocuri sportive, desene animate, vizionare de filme, desene, karaoke, litografii, picnic alături de oaspeți de la Cernăuți, pictură pe piatră, ecologizare, igienă, ateliere de creație, vizită la situl arheologic din sat. La buna desfășurare a acestor activități și-au adus contribuția cadre didactice de la școala din localitate: doamna director Ioana Șular, Pantelimon Cioată, Maria Vlasa, Viorica German, Cristina Crăciun, Sorin Simionca, Viorica Moțoc, Victor Covrig, precum și cadre didactice de la alte școli: Georgeta Truția, Aurelia Nițu, Elena Nițu-Moțoc, Valerica Creța, Bianca Rotaru. Pentru că ne aflăm în Anul Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti, distinsul profesor de religie Ioan Vasile Vodă, de la Gimnaziul Europa din Târgul Mureș, a avut un rol determinant în cadrul taberei organizate în acest sens”, a spus pr Vasile Rotaru.   

Proiectul s-a bucurat de un succes deosebit în rândul tinerilor și al copiilor, având un impact pozitiv și asupra comunității, a precizat parohul, care dorește să continue și în anii următori această „Școală de vară”.