„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Şedinţă administrativă la Protopopiatul Sibiu
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc conferinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Sibiu. Şedinţa a fost condusă de protopopul Ioan Coşa, iar pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ şi prelucrarea mai multor adrese ale Arhiepiscopiei Sibiului. Preoților din protopopiat le-au fost prezentate seminariile de formare continuă organizate de Departamentul Educaţional pentru Formare Continuă şi Misiune al Arhiepiscopiei Sibiului. Protopopul Ioan Coşa a prezentat în detaliu primul seminar cu tema „Pastorația persoanelor dependente”, îndrumând preoții să trateze aceste seminarii cu seriozitate, deoarece ele fac parte din programul cadru de pregătire continuă al personalului clerical. La sedinţa din această lună a fost prezent managerul Iulian Vitcu, care a prezentat oferta dedicată Patriarhiei Române și instituțiile subordonate acesteia prin programul de parteneriat la nivel național de implementare a programului de evidență a parohiilor, Ascont Parohii.



.jpg)