„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
Ședința anuală cu protopopii la Baia Mare
Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la ședința anuală cu protopopii, care s-a desfășurat în sala „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Eparhial din Baia Mare. La ședință au participat membrii Permanenței Eparhiale și cei opt protopopi din cadrul Episcopiei, împreună cu secretarii protopopești. În cadrul ședinței au fost susținute dările de |seamă ale protopopilor și au fost dezbătute subiecte din toate sectoarele de activitate ale parohiilor arondate jurisdicțional protopopiatelor. Ședința a pregătit și viitoarea întrunire a Adunării Eparhiale, conform Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.


