„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Ședința de lucru a permanenței Consiliului eparhial, la Cluj-Napoca
La Centrul eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 18 septembrie, ședința de lucru a permanenței Consiliului eparhial cu cei nouă protopopi din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Întrunirea a avut loc sub președinția Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și în prezența consilierilor eparhiali.
IPS Mitropolit Andrei le-a adresat preoților un îndemn „la misiune și râvnă în dreapta credință”, iar în continuare a transmis principalele puncte de pe ordinea de zi: activitățile cu tinerii, vizitele pastorale, cercetarea credincioșilor și referendumul pentru familie.
Au urmat luările de cuvânt ale consilierilor eparhiali și ale reprezentanților celor nouă protopopiate din Cluj, Dej, Gherla, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. De asemenea, s-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an și aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ.
La finalul ședinței, IPS Mitropolit Andrei, împreună cu membrii permanenței și protopopii eparhiei s-au întâlnit cu reprezentanții Coaliției pentru familie de la nivelul județului Cluj.
Astfel de ședințe se organizează semestrial și au rol de informare și de soluționare a eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.


