„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Şedinţă la Facultatea de Teologie albaiuliană
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia s-au desfăşurat marţi, 6 octombrie, lucrările şedinţei Consiliului profesoral, la începutul noului an universitar. La întâlnire, la care participat şi Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, au fost dezbătute probleme de ordin didactic, misionar, organizatoric şi administrativ.
Prezent la acest eveniment, IPS Arhiepiscop Irineu a subliniat importanța exemplului pe care profesorii îl oferă studenților, punctualitatea, limbajul adecvat la cursuri, purtarea reverendei și conotația de întărire spirituală a cursurilor constituind aspecte esențiale în formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe părinții profesori să participe periodic la programul de rugăciune al studenților, iar îndrumătorii de an să facă regulat vizite în căminele ce îi găzduiesc pe studenții teologi, ajutând după posibilități și susținând integrarea lor comunitară. În cadrul şedinţei, au mai fost prezentate coordonatele de acțiune ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia în perioada următoare, pe linie academică (simpozioane locale, sesiuni de comunicare și de cercetare, excursii tematice, participări la simpozioane naţionale şi internaţionale etc.) și misionară, cadrele didactice ale Facultății și studenții teologi putând aduce o contribuție importantă atât în mediul universitar albaiulian, cât și în parohiile eparhiei.