„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Şedinţă preoţească în Protopopiatul Gherla
Preoții Protopopiatului Gherla s-au întrunit luni, 11 ianuarie, în biserica Parohiei Gherla I cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” în prima ședință lunară din acest an calendaristic. Cu această ocazie, la începutul evenimentului a fost oficiat, de către un sobor de preoții, Acatistul Domnului Iisus Hristos, însoțit de rugăciunile de intrare în noul an.
Apoi, în cea de a doua parte a întâlnirii, protopopul Iulian Paul Isip a vorbit preoților prezenți despre pastorația colectivă, pornind de la o culegere de lucrări a părintelui profesor Ene Braniște cu privire la mijloacele de lucru în pastorația din anii '70-'80 ai secolului trecut, făcând, astfel, o paralelă cu provocările pastorației moderne.
După încheierea dezbaterilor pe tema pastoraţiei, în cadrul şedinţei preoţeşti lunare au fost discutate o seamă de probleme administrative.
De asemenea, preoţii şi credincioşii parohiei Gherla I, din Protopopiatul Ortodox Gherla, se pregătesc pentru a primi, duminică, 17 ianuarie, vizita Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în biserica parohiei cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Cu acest prilej, IPS Mitroplit Andrei va sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din parohiile municipiului Gherla și localitățile învecinate.



