„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Ședința preoților din Protopopiatul Cluj I
La sediul Protopopiatului Cluj I din Cluj-Napoca, a avut loc joi, 9 august, ședința lunară, prezidată de protopopul Dan Hognogi. Printre subiectele abordate s-au aflat: directiva UE 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului; colecta de întrajutorare a locuitorilor de pe teritoriul Greciei care au avut de suferit în urma mistuitoarelor incendii izbucnite spre sfârșitul lunii iulie a acestui an; aprecieri și sugestii referitoare la inspecția pe care protopopul Dan Hognogi a făcut-o anul acesta în parohiile protopopiatului; prezentarea noului paroh al Parohiei Ghirișu Român, Andrei Șuteu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; responsabilitatea fiecărui Cerc Preoțesc din protopopiat de a-și desemna un responsabil pentru activitățile cu tinerii ș.a.
În a doua parte a ședinței, pr. Iuliu Gorea din Parohia Lita a prezentat două lucrări ale sale: „Opt minuni învăluite în mister” și Sfânta Scriptură – prezentare video și audio în format CD-ROM.
Apoi, preoții Protopopiatului Cluj I, au luat parte la slujba de înmormântare a maestrului Dumitru Fărcaș, oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, însoțit de un sobor de preoți, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Slujba a fost oficiată în prezența familiei maestrului Dumitru Fărcaș, a oficialităților din Cluj, Maramureș și din alte județe, precum și în prezența unui impresionant număr de prieteni, cunoscuți și admiratori ai artistului. (Pr. Marius Bolbos)


