„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Cluj I
Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au reunit în rugăciune joi, 3 martie, la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Dumitru” din Florești. După ce au participat la comuniunea euharistică, preoții au asistat la ședința lunară a protopopiatului, la care a fost invitat părintele Andrei Coroian, de la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei. În cuvântul de învățătură adresat participanților, părintele a vorbit despre importanța unității spiritualității ortodoxe. Ședința s-a finalizat cu discuțiile administrative, moderate de protopopul Dan Hognogi. Preoții din protopopiatul Cluj I păstrează tradiția de a oficia cel puțin de patru ori pe an Sfânta Liturghie împreună.



.jpg)