„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Şedinţe cu preoţii în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Preoții din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului s-au întrunit joi, 10 septembrie, în ședințe lunare de lucru. Printre subiectele abordate au fost mediul și sănătatea, intensificarea misiunii față de cei aflați în suferință și activitățile cu tinerii din parohie.
Preoții de pe raza municipiului Cluj-Napoca, ce fac parte din Protopopiatul Cluj II, au fost informați asupra problemelor de mediu și sănătate. Ședința s-a desfășurat la biserica ocrotită de „Sfântul Gheorghe”, situată în cartierul clujean Gruia. Invitatul special al întâlnirii a fost prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, din cadrul Centrului de Mediu şi Sănătate din Cluj-Napoca. Acesta le-a vorbit preoților prezenți pe tema „Mediul și sănătatea, încotro ne îndreptăm?”. Preoții au fost sfătuiți să le vorbească credincioșilor despre alimentația sănătoasă și despre consumul eficient al resurselor oferite de natură.
La final, protopopul Gheorghe Braica le-a transmis preoților comunicările curente ce țin de administrarea parohiilor.
Preoții ce fac parte din Protopopiatul Cluj I doresc să-și intensifice misiunea față de cei aflați în suferință. Întruniți în locașul de cult cu hramul „Sfânta Treime” de pe strada Bisericii Ortodoxe, ei au discutat cum să fie mai aproape de cei bolnavi. În cadrul întâlnirii prezidate de protopopul Dan Hognogi, părintele Bogdan Chiorean a prezentat activitatea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a descris serviciile de care pot beneficia persoanele cu probleme de sănătate. Totodată s-a discutat despre importanța misiunii preoților în mijlocul bolnavilor. De asemenea, părintele Iustin Câmpean a făcut o prezentare a activității Centrului de vârstnici din Mociu, judeţul Cluj, conform pr. Mihai Pop. Ședinta s-a încheiat cu discuții pe teme duhovnicești și cu aducerea la cunoștință a anunțurilor administrative.
Şedinţă la Bistriţa
La sediul Protopopiatului Bistriţa s-a derulat o şedinţa lunară a preoților, în cadrul căreia protopopul Alexandru Vidican a mulţumit preoţilor pentru participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, derulată săptămâna trecută la Cluj-Napoca, în prezenţa a peste 6000 de tineri. „Le-am mulţumit preoţilor noştri care s-au implicat în reuşita acestei întâlniri cu tinerii şi sperăm ca pe viitor să ne implicăm şi mai mult în astfel de acţiuni”, a declarat protopopul. La întâlnire a fost prezentă şi subcomisarul Mihaela Moldovan de la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, care a vorbit preoților despre metoda de înşelare „Accidentul” folosită de hoţi și i-a îndemnat pe preoţi să le spună credincioşilor să fie vigilenţi, exemplificând cu câteva metode practice ale celor care profită de buna credinţă a oamenilor.
„Foarte mulţi dintre credincioşii noştri sunt păcăliţi prin această metodă, profitându-se de naivitatea şi singurătatea celor bătrâni. Trebuie să fim şi noi alături de Poliţie, factori de apărare ai comunităţii, pe care s-o ferim de impostori”, spune părintele Alexandru Vidican. În acelaşi cadru s-a prezentat şi o circulară pentru cursurile de cântăreţi bisericeşti ce încep pe 12 septembrie.