„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şedinţe eparhiale la Cluj-Napoca
La sediul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului vor avea loc sâmbătă, 23 ianuarie, ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale. Acestea vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În cadrul ședințelor Consiliului și Adunării Eparhiale se va discuta despre activitatea din anul trecut a celor patru sectoare administrative ale Arhiepiscopiei, precum și proiectele pe anul acesta, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, părintele Bogdan Ivanov.
„În prima parte a dimineții de sâmbătă va avea loc ședința Consiliului Eparhial format din membrii permanenței în frunte cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul și cei zece membrii ai Consilului Eparhial, ședință la care vor fi prezentate pe larg rapoartele de activitate ale celor patru sectoare administrative importante ale Arhiepiscopiei noastre. Începând de la ora 10.00, în Sala «Nicolae Ivan» va avea loc ședința Adunării Eparhiale într-o formulă mai extinsă, la care participă cei 30 de membri ai adunării și în care se vor prezenta pe larg atât rapoartele de activitate pe 2015 cât și noile proiecte”. În deschiderea ședinței Adunării Eparhiale, în paraclisul Seminarului Teologic Ortodox va fi oficiată o slujbă de Te-Deum.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului are în componenţă 30 de membri, 10 preoţi şi 20 mireni din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Adunarea este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Consiliul Eparhial este organismul executiv al Adunării Eparhiale şi are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga eparhie.