„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Serată culturală dedicată poetei Magda Isanos, la Muzeul Mitropoliei Clujului
În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 4 aprilie, o seară de poezie și muzică dedicată poetei Magda Isanos (1916-1944). La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, teologi, public numeros, între care s-au aflat şi mulţi tineri.
Evenimentul dedicat poetei Magda Isanos a fost moderat de pr. Bogdan Ivanov, consilier cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. La începutul serii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a evocat personalitatea poetei creștine Magda Isanos.
„Această femeie, sensibilă și tânără, avea o viață religioasă profundă, mai mult decât atât, era în stare să-și exteriorizeze prin cuvinte, prin harul poetic pe care i l-a dat Dumnezeu, crezul său interior (…) Era limpede pentru Magda Isanos, cum este limpede pentru orice credincios, că nu poate trăi oricum, ci la momentul trecerii în eternitate trebuie să se gândească cu seriozitate (…) Una din poeziile sale e legată de ideea pe care ea a prins-o în versuri, și anume aceea că trebuie să ne trăim viața gândindu-ne la sfârșitul solemn, când vom trece în eternitate; și referitor la acest aspect are o poezie: «E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi, poate chiar mâine, pomii de pe-alee / acolo unde-i vezi or să mai stee / voioși, în vreme ce vom muri… Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate / găsi atâta vreme pentru ură, când viața e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate / și celălalt – și-mi pare ne’nțeles / și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori și nu zâmbim, noi, care-așa de repede murim»”, a spus Părintele Mitropolit Andrei.
Poetul, prozatorul, eseistul şi traducătorul Horia Bădescu, invitatul serii, a vorbit pe tema „Magda Isanos – Drumul spre Eleusis”, așa cum și-a intitulat cartea apărută în anul 1975, în memoria poetei.
„Poezia Magdei Isanos, nu este poezia unui spirit urban, ci a unui spirit care vine din mediul rural; de acolo de unde cerul este cer, de unde iarba este iarbă, acolo unde sufletul omului este aproape de el însuși”, a spus poetul Horia Bădescu.
În cadrul seratei, au avut loc câteva recitaluri muzicale, oferite de către soprana Viktória Cormoș, de la Studioul de Operă „Lya Hubic” din Cluj-Napoca, și de mezzosoprana Elizabeta Kadelnik, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, acompaniate la pian de Alexandra Potopea de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
De asemenea, în cadrul evenimentului, actrița Elena Ivanca, de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a recitat poezii scrise de Magda Isanos.
„Evenimentul și-a propus să readucă în atenția publicului imaginea tinerei poete, Magda Isanos, care a avut reale preocupări transcendentale, minunat redate în versuri de o mare temeritate care a învins fricile vieții”, conform părintelui consilier Bogdan Ivanov, moderatorul evenimentului.
Magda Isanos s-a născut la Iași, la 17 aprilie 1916, fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Coștiujeni, unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul l-a făcut la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași dreptul și filosofia, fiind licențiată în drept. A fost căsătorită cu scriitorul Eusebiu Camilar.
Debutul în poezie are loc în anul 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieţi „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău. S-a stins din viață la vârsta de 28 de ani, la București, la 17 noiembrie 1944, fiind bolnavă, încă din copilărie, de poliomielită.