„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care,
Sesiune de comunicări de ziua asistenților, la Sibiu
Pe 12 mai, când se celebrează „Ziua internațională a asistentului medical”, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali organizează mai multe manifestări, între care unul a avut loc la Sibiu, în parteneriat cu Mitropolia Ardealului și Spitalul de psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu, Ordinul asistenților sociali Sibiu și Școala postliceală Sanitară Hygeia, care a fost și gazda acestor evenimente. Între cei care au susținut referate s-au aflat pr. Tudor Darius de la Spitalul de psihiatrie, dr. Doina Merlă, vicepreședinte al Ordinului Asistenților medicali Sibiu, asistent social principal Botea Loredana, vicepreședinte al Ordinului Asistenților sociali Sibiu, prof. asistent Adela Diță, prof. asistent Ana Damian, prof. dr. N. Rusu de la Școala Postliceală Sanitară Hygeia, inspector social Talmațchi Marius, care, a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.