„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sfântul Mare Mucenic Mina, prăznuit la Sibiu
Biserica „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Mucenic Mina” din Sibiu-Turnişor a sărbătorit duminică, 11 noiembrie, cel de-al doilea ocrotitor. De asemenea, a fost hram și la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul sibian Hipodrom.
Sărbătoarea de la Biserica „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Mucenic Mina” din Sibiu-Turnişor a început încă de sâmbătă seara când s-a săvârşit slujba privegherii - Vecernia cu Litie şi Utrenia cu Ceasul I. Sărbătoarea a continuat a doua zi cu slujba paraclisului Sfântului Mucenic Mina, Ceasurile III şi VI, iar Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi.
În cadrul hramului, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. După Sfânta Liturghie a fost sfinţită icoana Sfântului Mina, dăruită bisericii de o familie de credincioşi. Toți cei prezenți au primit în dar o iconiţă cu Sfântul Mina şi o carte cu sfaturi duhovnicești. Enoriaşii celor două parohii arondate Bisericii „Sfântul Ilie” şi „Sfântul Mucenic Mina” din Sibiu-Turnişor au pregătit şi o agapă frăţească în curtea locașului de cult.
Hram în Parohia Sibiu Hipodrom VI
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Sibiu şi-a sărbătorit hramul pentru a treia oară de la punerea pietrei de temelie a acestui sfânt locaş de închinare, moment de sărbătoare pentru comunitatea Parohiei Hipodrom VI Sibiu. Cu acest prilej a avut loc un proiect derulat de parohie începând din 2016, intitulat „Şi bătrânii sunt ai noştri”, în cadrul căruia zeci de elevi au adus daruri pentru vârstnicii din cartier, singuri, bolnavi sau neajutoraţi. De asemenea, s-a desfășurat proiectul educaţional „Recunoştinţă şi dăruire eroilor neamului” în cadrul parteneriatului încheiat între parohie cu şcoala şi unitatea militară din comunitate, și care constă în comemorarea și pomenirea eroilor. Cu acest prilej, Corul de copii al bisericii, intitulat „Canto-Mina” şi grupul coral bărbătesc al parohiei au a susţinut un concert de cântări naţionale şi patriotice. Corul de copii a fost înfiinţat în noiembrie 2017, la iniţiativa parohului Nicolae Neagu, cu sprijinul conducerii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Sibiu.