„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Simpozionul „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos”, la Deva
În cadrul celei de-a IV-a ediții a „Zilelor credinței și culturii la Deva”, eparhia hunedoreană organizează un Simpozion teologic cu caracter internațional, intitulat „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos”.
Deschiderea festivă a acestei manifestări a avut loc marţi, 27 iunie, în sala de festivităţi „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva. Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei a rostit un cuvânt de binecuvântare și bun venit participanților la ediţia din acest an. A urmat susținerea prelegerilor în plen de către academicianul pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, părintele prof. univ. dr. Nicolae Chifăr și părintele prof. univ. dr. Dumitru Vanca.
La final, părintele prof. univ. dr. George Remete de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și-a prezentat al treilea volum din lucrarea „Ființa și credința”, editat recent.
Lucrările simpozionului propriu-zis, structurate pe două secțiuni, „Slujire și mărturisire în Biserica lui Hristos” (secțiune Teologică) şi „Mărturisire și pătimire în Biserica lui Hristos” (secțiune de Istorie bisericească), au avut loc miercuri, 28 iunie.
Manifestarea a avut ca scop să dezbată și să aprofundeze noțiunile teologice de „slujire”, de „mărturisire” și de „pătimire”, să prezinte activitatea pastoral-misionară a Bisericii (din trecut și de astăzi) și să actualizeze unele exemple ale unor mucenici și pătimitori.
Manifestarea are loc în cadrul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi a „Anului comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în Patriarhia Română. Ediția din acest an a „Zilelor Credinței și Culturii la Deva” se încheie azi, 29 iunie, în ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când se va săvârși Sfânta Liturghie în sobor de arhierei la Catedrala Episcopală din Deva, cu ocazia celui de-al doilea hram al acesteia.