„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Slujbă la monumentul răscoalei de la Bobâlna, Cluj
În ziua de pomenire a Cuvioasei Parascheva, 14 octombrie, după mai bine de 40 de ani de la ultima slujbă săvârșită la monumentul ridicat și închinat celor care s-au jertfit în Răscoala de la Bobâlna din 1437, preoții comunei, împreună cu credincioșii, s-au adunat pe dealul Bobâlnei, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire. Au fost prezenți preoții Marius Abrudan din Parohia Bobâlna, Daniel Cîmpean de la Parohia Suăraș, Rareș Cojan de la Parohia Maia și părintele Ioan Țolca de la Șomcutul Mic. În cuvântul de învățătură, părintele Rareș Cojan a subliniat că „e important să menținem vie amintirea eroilor noștri și să transmitem mai departe urmașilor istoria, exact așa cum a fost ea, cât mai aproape de adevăr”. Părintele Marius Abrudan a mulțumit tuturor pentru că au participat la slujbă, fapt ce dovedește cinstirea pentru eroii neamului românesc. Cu acest prilej a fost anunțat un eveniment mai amplu, care va avea loc anul viitor, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.


