„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujire arhierească alături de tinerii sibieni
La sărbătoarea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Pantelimon” din curtea Spitalului Militar din Sibiu. Alături de ierarh s-a aflat părintele profesor Dănuț Zamfir Papară. Venind dis-de-dimineață la Sfânta Liturghie, pentru a fi prezenți apoi la cursuri, membri ai Organizației Tinerilor din Sibiu (OTS), prezenți în număr mare, au dat răspunsurile liturgice, iar mulți dintre ei s-au împărtășit.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Ilarion Făgărășanul a adresat un cuvânt de învățătură studenților, îndemnându-i „să aibă o credință lăuntrică puternică așa cum a avut femeia cea cu scurgerea de sânge, dar și Iair, mai marele Sinagogii, căruia Domnul Hristos i-a înviat fetița”. Ierarhul le-a adus aminte studenților că trebuie să îi preţuiască pe Sfinții Cosma și Damian care nu tămăduiau pentru plată sau ca să adune bogății, ci din dragoste față de Dumnezeu și față de semeni, după porunca Domnului: „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați”. „Singura lor plată era ca cel tămăduit să creadă în Hristos Iisus, de la Care îi venea și vindecarea (…) Așa credință să avem și noi astăzi, să fim cu luare aminte să fim cu dragoste către Dumnezeu, iar Dumnezeu lucrează prin fiecare dintre noi. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aveți o zi binecuvântată și mult spor la învățătură. Dumnezeu să vă ajute”, a încheiat ierarhul. Pr. Dănuț Zamfir Papară a mulțumit PS Episcop Ilarion Făgărăşanul „pentru bunăvoința și dragostea pe care o arată față de tinerii studenți și nu numai, pentru rugăciunile și mijlocirile pe care, spre folosul sufletesc al tuturor, le ridică către Preabunul Dumnezeu”. La sfârșit, ierarhul a miruit și a stat de vorbă cu tinerii.