„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Slujire arhierească în localitatea hunedoreană Trestia
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit sâmbătă, 3 octombrie, slujba de resfinţire a Bisericii „Bunavestire” a filiei Trestia din cadrul Parohiei Săliște, Protopopiatul Brad, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi.
Într-o atmosferă de rugăciune și de profundă bucurie duhovnicească, după rânduiala Bisericii strămoșești, a fost săvârșită slujba de resfinţire a bisericii „Bunavestire” a filiei Trestia din cadrul Parohiei Săliște, Protopopiatul Brad, în urma lucrărilor ce s-au întreprins pentru înfrumusețarea lăcașului de cult.
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit apoi Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoți și diaconi și în prezența mulțimii de credincioși venită să participe la bucuria resfințirii lăcașului de cult din parohia lor.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre „bucuria de a fi părtași Legii celei noi aduse de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și prin care suntem cu toții îndemnați la comuniune frățească și ordine socială, fundamentul vieții duhovnicești fiind însăși această cultură a iubirii aproapelui”. De asemenea, ierarhul a adresat celor prezenți îndemnul de a fi apropiați „Bisericii dreptmăritoare, pentru ca experiența lor duhovnicească în sânul Bisericii pământești să fie premisă și pregustare a Împărăției celei veșnice, posibilă nouă, oamenilor, prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și biruința Sa asupra păcatului și a morții”.
La momentul potrivit, PS Episcop Gurie a săvârșit slujba hirotesiei întru protosinghel a ieromonahului Dimitre Ivașco de la Mănăstirea „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, județul Hunedoara.
Gramate de mulţumire pentru preot şi credincioşi
După Sfânta Liturghie, PS Episcop Gurie a înmânat o gramată de mulțumire părintelui iconom stavrofor Radu Viorel, parohul bisericii din Trestia pentru deosebita activitate pastoral-misionară din cuprinsul parohiei pe care o păstorește de 27 de ani. De asemenea, la propunerea părintelui Radu Viorel, ierarhul a mai înmânat câteva gramate de mulțumire celor care au sprijinit lucrările de renovare a bisericii și s-au implicat în viața liturgică și misionară a acesteia.