„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujire arhierească în Parohia Petrila-Jiet-Maleia, Hunedoara
În cea de a treia zi de după Pogorârea Sfântului Duh, marţi, 2 iunie, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a Parohiei Petrila-Jiet-Maleia din cadrul Protopopiatului Petroşani, judeţul Hunedoara.
În fiecare an, a treia zi de Rusalii reprezintă pentru credincioşii din această zonă a judeţului, zona Petrila-Maleia, din judeţul Hunedoara, un prilej de aşezare la rugăciune pentru îmbelşugarea roadelor pământului, la care participă majoritatea lucrătorilor din domeniul agriculturii.
În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Gurie le-a vorbit credincioşilor prezenţi la slujba Sfintei Liturghii atât despre roadele Duhului Sfânt pogorât asupra Sfinţilor Apostoli în ziua Cincizecimii, eveniment prăznuit de Biserică duminică, 31 mai, dar şi despre minunata viaţă a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prăznuit în data de 2 iunie.
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, i-a îndemnat pe cei prezenţi să sporească în rugăciunile lor, să se întărească duhovniceşte în lucrarea cea dreaptă a Bisericii şi să fie râvnitori în lucrarea faptelor bune, spre zidirea sufletelor lor.
După slujba Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a săvârşit slujba hirotesiei întru iconom stavrofor a parohului Dimitrie Jura, ca urmare a unei activităţi bogate, de 37 de ani de preoţie, conform biroului de presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.