„În vremea aceea, chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să v
Slujire arhierească la Catedrala episcopală din Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit marţi, 24 octombrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În timpul slujbei, la momentul rânduit, teologul Ovidiu Nicolae Coman fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Vălioara, cu filiile Boița și Mesteacăn, din cadrul Protopopiatul Hațeg, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.



.jpg)